Direct la continutul paginii »

INSOFT Development & Consulting SRL



Insoft Development & Consulting este o companie privată, din România, care activează în domeniul IT&C pe piața locală și internațională încă din anul 2008.

Evoluția și dezvoltarea constantă sunt cele două elemente principale care au asigurat companiei una dintre pozițiile de top în rândul companiilor de IT&C din România și care au contribuit la câștigarea încrederii clienților și partenerilor cu care INSOFT colaborează.

Avantajul competitiv care este pus la dispoziția colaboratorilor se referă la know-how-ul, calitatea și experiența deosebită a echipelor de specialiști din cadrul companiei.

Valorile care se află la baza echipei INSOFT cât și în stabilirea parteneriatelor de încredere, bazate pe performanță și profesionalism, sunt: relațiile de durată; valoarea echipei; inovația și creativitatea; cercetarea și dezvoltarea și responsabilitatea socială.

INSOFT Development & Consulting pune la dispoziția clienților o gamă extinsă de soluții informatice adresate domeniului guvernamental, educațional, sănătății și mediului de afaceri, compania fiind unul dintre principalii integratori de sisteme informatice complete din România.

Portofoliul companiei cuprinde aplicații software personalizate și dezvoltate pe baza celor mai noi și performante tehnologii; portaluri web de mare anvergură; soluția completă de eLearning –learnIN; IEP (INSOFT Enterprise Portal); Blink EMS (Education Management System); INVALUE (soluție pentru gestionarea competențelor în vederea încadrării în standarde ocupaționale); DMS (document management system), GIS (geographic information system), BI (business intelligence) și servicii de consultanță adresate mediului de afaceri și segmentului de management.



Contacteaza compania

  • Verificare: Introduceti cele doua cuvinte in caseta de mai jos, lasand un spatiu intre ele. Daca nu sunt lizibile,
    apasati imaginea de mai jos.

    Aceasta masura de siguranta este temporara.



Informatiile de contact direct ale INSOFT Development & Consulting SRL se vor afisa peste

20 secunde

Nu doriti sa asteptat? Va rugam sa va autentificati pe site.

Recomandare e-oferta.ro


Viva Credit este prima companie din România specializată în împrumuturi rapide, oferite 100% online. Împrumuturile Viva Credit sunt o soluţie rapidă şi convenabilă pentru finanţarea nevoilor tale urgente. Aplici online și în 2 ore ai banii pe card.

Verifica informatii financiare complete despre INSOFT Development & Consulting SRL in cel mai avansat catalog online de companii - Termene.ro. Afla cine sunt actionarii INSOFT Development & Consulting SRL, care este cifra de afaceri a companiei, profitabilitatea acesteia, numarul de angajati, riscul de insolventa si multe alte informatii utile.
INSOFT Development & Consulting SRL


38.921



Produse

    1. 2