Direct la continutul paginii »

Occo 2 SRL



Având în noi sădită prin creaţie iubirea faţă de Creator, împărtăşindu-ne în viaţă de binefacerile Sale, bucurându-ne de atotpurtarea sa de grijă, de binecuvântarea Sa, a lui Hristos Domnul, îndrumaţi am fost de cuget a ne alătura celor ce-L cinstesc pe Dânsul.

Ne-am alăturat – prin lucrul mâinilor noastre – şi ne alăturăm în continuare celor ce-L cinstesc pe El prin viaţa închinată Lui, prin sfinţenie şi slujire perpetuă în altarele bisericilor noastre strămoşeşti. Dintre produsele realizate de noi enumerăm: reverende, rase, veste, veşminte arhiereşti, veşminte diaconi, broderii, robe, epitrahile, camilafce, tunici, pantaloni, cămăşi cu mâneci lungi sau scurte, bluze maici, fuste maici, mantii, colţare.

Apărută din dragostea în Hristos Domnul, faţă de slujitorii Lui şi nobleţea actului caritabil în Biserică, linia ATHOS COLLECTION se înfiinţează în firma OCCO 2 în anul 1997. De atunci firma noatră execută şi livrează permanent haine şi veşminte preoteşti preoţilor slujitori din cadrul Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi din străinătate.

Nu mică ne este responsabilitatea dar mare ne este nădejdea, argumentată şi de calitatea produselor noastre, care printr-o îmbunătăţire continuă a activităţii vom reuşi a ne ridica la nivelul unei exigenţe maxime în execuţie, cerută de grandoarea şi strălucirea dumnezeieştii slujiri a Domnului.

Unii cu alţii şi împreună în slujirea lui Hristos – acesta este dezideratul liniei noastre ATHOS COLLECTION.



Contacteaza compania

  • Verificare: Introduceti cele doua cuvinte in caseta de mai jos, lasand un spatiu intre ele. Daca nu sunt lizibile,
    apasati imaginea de mai jos.

    Aceasta masura de siguranta este temporara.



Informatiile de contact direct ale Occo 2 SRL se vor afisa peste

20 secunde

Nu doriti sa asteptat? Va rugam sa va autentificati pe site.

Recomandare e-oferta.ro


Verifica informatii financiare complete despre Occo 2 SRL in cel mai avansat catalog online de companii - Termene.ro. Afla cine sunt actionarii Occo 2 SRL, care este cifra de afaceri a companiei, profitabilitatea acesteia, numarul de angajati, riscul de insolventa si multe alte informatii utile.

e-oferta.ro recomanda farmacia online Dr.Max

38.564