Fin Avantaj Consulting SRL
Numele meu este Adrian Puşcaşu şi sunt iniţiatorul acestei companii. Decizia înfiinţării societăţii am luat-o după 8 ani de activitate bancară care au însemnat tot atâţia ani de muncă cu oamenii, de relaţionare cu clienţii, de vânzare de produse bancare, de structurare a solicitărilor clienţilor în încercarea de a găsi soluţia potrivită pentru finanţarea proiectelor lor.
În România serviciile de intermediere a unei relaţii de credit sunt încă puţin cunoscute spre deosebire de ţările cu o istorie mai îndelungată a economiei de piaţa în care aceste servicii şi companiile care le oferă au o prezenţă semnificativă pe piaţă.
Mulţi m-au întrebat: ce înseamnă “servicii de consultanţă financiară cu valoare adăugată”. Înseamnă că ne-am propus ca prin activitatea noastră să facem mai mult decât intermedierea unei relaţii de credit: să înţelegem solicitarea clientului, să identificăm soluţia potrivită, să asistăm clientul pentru a înţelege exact ceea ce primeşte la achiziţia unui produs bancar si care sunt costurile pe care le plăteşte, în vederea luării celei mai bune decizii de finanţare, toate acestea însemnând valoare adăugată sau plus valoare pentru client.
20 secunde
Nu doriti sa asteptat? Va rugam sa va autentificati pe site.
Lista firme similare
Recomandare e-oferta.ro
Verifica informatii financiare complete despre Fin Avantaj Consulting SRL in cel mai avansat catalog online de companii - Termene.ro. Afla cine sunt actionarii Fin Avantaj Consulting SRL, care este cifra de afaceri a companiei, profitabilitatea acesteia, numarul de angajati, riscul de insolventa si multe alte informatii utile.
e-oferta.ro recomanda farmacia online Dr.Max