Direct la continutul paginii »

Ion Art Glass SRL



Pe parcursul unui deceniu (1982-1992), recomandat de realitate ca foarte prolific din punct de vedere al creaţiei artistice, lucrările sale din domeniul sticlăriei artistice, definite printr-un amplu şi elaborat demers inovator în domeniu au fost confruntate cu exigenţele consumatorilor de artă din ţară, care s-au perindat prin galeriile şi simezele de profil din Sibiu, Cluj-Napoca, Baia Mare, Bucureşti, precum şi din străinătate: Cornig Museum (S.U.A. 1984), Coburg (Germania 1985), Lausanne (Elveþia 1986), Kanatzawa (Japonia 1988), Norvegia (1991), Galeric Herriger, Fraunau Passau şi Hannover (Germania 1992).

Vizitatorii firmei sunt aşteptaţi în expoziţia şi atelierele acesteia. Aici pot remarca întreaga creaţie a firmei, prezentă şi trecută, fiind subliniată şi evoluţia artistică susţinută, puncte de reper fiind obiectele premiate la expoziţii. Mai mult, cei interesaţi de procesul de creaţie, pot vedea în ateliere cum sticla se transformă sub mâna pricepută în cele mai felurite şi interesante obiecte. Ghid priceput, artistul Tămâian este în măsură să prezinte şi curentele actuale din sticla romanească şi mondială, în expoziţie regăsindu-se şi exemplificări ale acestora semnate de artişti consacraţi, care vin să sublinieze originalitatea şi stilul specific al creatiei “Ion Art”.



Contacteaza compania

  • Verificare: Introduceti cele doua cuvinte in caseta de mai jos, lasand un spatiu intre ele. Daca nu sunt lizibile,
    apasati imaginea de mai jos.

    Aceasta masura de siguranta este temporara.



Informatiile de contact direct ale Ion Art Glass SRL se vor afisa peste

20 secunde

Nu doriti sa asteptat? Va rugam sa va autentificati pe site.

Recomandare e-oferta.ro


Verifica informatii financiare complete despre Ion Art Glass SRL in cel mai avansat catalog online de companii - Termene.ro. Afla cine sunt actionarii Ion Art Glass SRL, care este cifra de afaceri a companiei, profitabilitatea acesteia, numarul de angajati, riscul de insolventa si multe alte informatii utile.

e-oferta.ro recomanda farmacia online Dr.Max

36.549