Direct la continutul paginii »

Eckerman Imobiliare SRL



Compania Eckerman şi-a format un staff de profesionisti, unii dintre ei cu state vechi în domeniul imobiliar, care au aderat la valorile noastre şi cu ajutorul cărora vom oferi servicii profesioniste şi de calitate în domeniu, indiferent că e vorba de dezvoltarile noastre sau de servicii connexe oferite terţilor. Vânzări sau închirieri de apartamente, vile sau terenuri, în ansamblurile dezvoltate de noi sau nu, servicii de consultanţă în imobiliare, parteneriate strategice şi o ofertă cât mai completă în domeniu sunt bagajele cu care am plecat la drum.

Compania Eckerman, divizia imobiliară, este o entitate nou aparută pe piaţa de profil din România. În spatele ei este o experienţă de peste 7 ani în domeniul imobiliar. În anul 2002 a fost finalizat primul proiect imobiliar, o mică clădire de birouri în zona Floreasca – Lacul Tei, închiriată 100% cu mult timp înainte de a fi terminată. Ulterior, fiecare nou proiect a fost un succes , până acolo încât mulţi dintre clienţii vechi, indiferent de faptul că închiriaseră sau cumpăraseră, erau prezenţi în fiecare proiect de al nostru. Şi aşa am ajuns la concluzia că se pot face afaceri în domeniul imobiliar şi fără a trage tunuri. Până la urmă profesionalismul şi modul de abordare a unei afaceri în domeniul ăsta poate face diferenţa, la fel ca în oricare alt domeniu.



Contacteaza compania

  • Verificare: Introduceti cele doua cuvinte in caseta de mai jos, lasand un spatiu intre ele. Daca nu sunt lizibile,
    apasati imaginea de mai jos.

    Aceasta masura de siguranta este temporara.



Informatiile de contact direct ale Eckerman Imobiliare SRL se vor afisa peste

20 secunde

Nu doriti sa asteptat? Va rugam sa va autentificati pe site.

Recomandare e-oferta.ro


Verifica informatii financiare complete despre Eckerman Imobiliare SRL in cel mai avansat catalog online de companii - Termene.ro. Afla cine sunt actionarii Eckerman Imobiliare SRL, care este cifra de afaceri a companiei, profitabilitatea acesteia, numarul de angajati, riscul de insolventa si multe alte informatii utile.

e-oferta.ro recomanda farmacia online Dr.Max

35.187