Direct la continutul paginii »

Ușile antiefracție pentru apartament: 6 motive pentru care să le iei în considerare

Poza stire 'Ușile antiefracție pentru apartament: 6 motive pentru care să le iei în considerare'
02 Iunie 2020 0 comentarii

Te gândești să schimbi ușa de la intrare și ai auzit recent despre ușile antiefracție? Aceste opțiuni sunt extrem de recomandate, fie că locuiești într-un apartament sau într-o casă, la curte.

O ușă antiefracție reprezintă o investiție inteligentă pentru orice familie care dorește să își știe locuința și membrii în siguranță, indiferent de context.

Dacă încă ai o oarecare reticență, iată de ce ar trebui să iei în calcul o ușă antiefracție pentru apartamentul tău!

1. Este extrem de rezistentă

Așa cum sugerează și denumirea, o ușă antiefracție este făcută să reziste în cele mai dificile condiții, chiar și în eventualitatea unei spargeri.

Majoritatea ușilor antiefracție sunt blindate și au un sistem de închidere multipunct. Acest lucru se traduce printr-o protecție ridicată împotriva tentativelor de forțare sau spargere a ușii de la intrare.

Cu alte cuvinte, cu cât ușa conține mai multe elemente de siguranță, cu atât persoana care încearcă să spargă ușa va avea nevoie de mai mult timp și de instrumente profesionale, pe care este foarte puțin probabil să le dețină.

În plus, o ușă rezistentă la efracție este rezistentă și la alți factori, precum lovituri, zgârieturi sau alte șocuri mecanice.

2. Costurile nu reprezintă un impediment

Dacă îți faci griji din cauza prețurilor ridicate, trebuie să știi că o ușă antiefracție nu diferă foarte mult de o ușă normală, de calitate superioară.

În plus, specialiștii recomandă să gândești în perspectivă. Costul inițial al unei uși antiefracție se va amortiza în timp. În schimb, dacă ai de-a face cu un eveniment nedorit, precum o spargere a locuinței, iar ușa ta nu este suficient de rezistentă, daunele financiare vor fi extrem de mari.

3. Arată la fel de bine ca o ușă normală

Dacă îți imaginezi că o ușă antiefracție arată diferit de o ușă normală, te înșeli. Chiar dacă este mult mai rezistentă și sigură, ușa antiefracție nu este mai voluminoasă sau mai puțin elegantă și nu iese în evidență în niciun fel.

Arată exact ca o ușă normală, însă mecanismele din interiorul său și sistemele de blocare fac toată diferența. Ai la dispoziție o gamă variată de uși antiefracție dintre care poți alege designul potrivit casei tale.

4. Oferă o izolare termică superioară

De obicei, ușile antiefracție au și o izolare termică foarte bună, sigilarea lor atunci când sunt încuiate fiind superioară.

Când activezi toate încuietorile, ușa se ermetizează, iar aerul din exterior nu mai poate pătrunde în interiorul locuinței. Astfel, te bucuri și de o siguranță exemplară, dar și de un consum energetic mai mic.

5. Valoarea apartamentului poate crește

Dacă apartamentul în care locuiești este proprietatea ta, adăugarea unei uși antiefracție poate contribui la creșterea valorii acestuia.

Astfel, dacă vei dori să vinzi apartamentul, la un moment dat, vei avea posibilitatea de a obține o sumă mai mare pe acesta, decât dacă ai avea o ușă simplă, din lemn uzat, fără protecție superioară sau izolare eficientă.

6. Te ajută să diminuezi stresul atunci când pleci în călătorii

Pe lângă siguranța de zi cu zi, o ușă antiefracție îți permite să pleci în vacanță cu familia sau într-o călătorie de afaceri fără să îți creezi scenarii negative și frici în legătură cu locuința ta.

Vei ști că apartamentul tău este protejat în permanență, iar orice tentativă de intrare prin efracție va eșua, fără îndoială. Ușa antiefracție, alături de un sistem de alarmă, reprezintă duo-ul perfect pentru plecări fără griji, indiferent de destinație și de durată.

Acestea fiind spuse, dacă încă stai pe gânduri, ia în calcul avantajele de mai sus și alege o ușă rezistentă, care să-ți ofere siguranța de care ai nevoie. Alege un produs cât mai calitativ, iar ușa de la intrare va arăta și va funcționa impecabil timp de ani întregi.


 

0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta