Direct la continutul paginii »

Sfatul expertului: bere la doză vs bere la sticlă

Poza stire 'Sfatul expertului: bere la doză vs bere la sticlă '
29 Aprilie 2020 0 comentarii

 

Bere la doza vs bere la sticlă” - iată un subiect dezbătut intens, ce poate împărți oricând consumatorii de bere în doua tabere adverse, fiecare parte garantând vehement pentru propriul set de idei. Dacă ar fi să privim la modul general sticlele și cutiile de bere, am putea identifica o serie de criterii, de la care să pornim apoi în această analiză comparativă. Câteva puncte pe care le vom aminti și noi mai jos aduc în discuție: designul, etanșeitatea, greutatea, spațiul ocupat și chiar gustul. Haide să vedem împreună ce ambalaj va câștiga cele mai multe runde ale acestei “competiții:

Bere la doză vs bere la sticlă: Design

Știm cu toții că este mult mai cool să bei o bere la sticlă. Un design retro-fresh al unei sticle de bere spune multe despre tine, chiar și mai înainte ca tu să faci prezentările cu oameni pe care abia acum îi cunoști. Evident, atât în cazul sticlelor, cât și în cazul dozelor de bere, forma și aspectul etichetelor reprezintă, de fapt, “designul”. 


Or ultimii ani ne-au adus pe mese o mulțime de branduri noi, românești sau nu, cu un design pe care îți face plăcere să le admiri, între două guri de bere. La polul opus, berea la doză pare că pierde această prima rundă, pentru că oricât de colorat ar fi ambalajul, este ceva nu convinge, din punct de vedere al aspectului. 

Bere la doză vs bere la sticlă: Etanșeitate

Poate că designul unei cutii de bere nu impresionează pe absolut nimeni, de aceea, trecem acum la un capitol ce aduce un binemeritat punct dozelor: etanșeitatea. În cazul protecției, chiar și sticlele de bere fac o figură frumoasă în fața luminii, însă în lipsa unei instalații performante, concentrația de oxigen dinăuntru poate fi dată peste cap. 


La polul opus, dozele de bere sigilează perfect conținutul, reducând astfel la minim impactul factorilor externi asupra calității berii. Cât despre problemele cu lumina, răspunsul la această dilemă este cât se poate de logic. Așadar, bere la doză-bere la sticlă: 1:1. 

Bere la doză vs bere la sticlă: Greutate și caracter ergonomic

Berea la doza preia acum conducerea în aceasta competiție, pentru că o cutie realizată din aluminiu este mai ușoară decât o sticlă. Așadar, consumul de combustibil este favorabil transporturilor de doze, cât despre depozitarea cutiilor de bere, acestea pot fi cu ușurință aplatizate la final, dovedindu-se o alegere cât se poate de ergonomică. 


Nu la fel se poate spune și despre sticlele goale de bere, acestea ocupând același spațiu ca înainte de a fi deschise. Așa că până în acest moment, chiar dacă nu sunt cele mai arătoase produse de pe acest segment de produse, berile la doză sunt mult mai eficiente.  

Bere la doză vs bere la sticlă: Influențarea gustului

Poate că ai auzit și tu de ideea conform căreia “berea la doză are un gust metalic”. Aici poate fi loc de o întreagă discuție pe marginea acestui subiect. Într-adevăr, cei care consumă acest alcool direct din cutie pot sesiza un gust vag metalic, însă această senzație poate fi cauzată și de faptul că ating buzele direct pe suprafața produsului. 


Mai mult decât atât, statistic vorbind, nu putem discuta despre o regula generală, validată în proporție de 100%. La fel ca în cazul oricărui alt produs din spațiul european, cutiile de bere sunt realizate conform unor standarde de calitate. Așadar, în cazul în care ambalajul respectă normele în vigoare, consumatorul nu ar trebui să observe absolut niciun gust. 


Iată că am ajuns la final cu această analiză comparativă. Știm, ai putut crede încă de la început faptul că sticlele vor câștiga fără drept de apel această serie de runde. Însă așa cum ai văzut și tu în rândurile de mai devreme, dozele fac o figură foarte frumoasă la capitole precum “etanșeitatea” sau “gradul de manipulare”. Dar nici sticlele de bere nu trebuie neapărat ignorate, mai ales dacă ești un fin degustător al unor sortimente speciale de bere, pe care știi foarte bine că nu le găsești decât la sticlă. Așadar, de dragul unei beri bune, servite la rece alături de toți cei dragi ție, să considerăm “remiză” această dispută! 


0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta