Direct la continutul paginii »

Mașina nu pornește? Iată care ar putea fi cauzele!

 

sursa foto: https://pixabay.com/photos/mercedes-benz-white-modern-vehicle-841465/


Mașina ta este unul dintre elementele pe care te bazezi în viața de zi cu zi. Fie că o folosești pentru a te deplasa până la serviciu, pentru a căra cumpărăturile sau pentru a călători, știi că autoturismul îți oferă siguranță și rapiditate pentru a reuși să îți îndeplinești toate planurile în timp util. Există însă și situații în care lucrurile nu merg exact așa cum ți-ai dori, iar mașina ta pur și simplu nu reușește să pornească. Indiferent de calitatea acesteia, indiferent de brandul de care aparține, fie acesta chiar și unul premium, mașina riscă să poată rămâne inertă la comenzile tale prin care îi ceri să pornească. Dar ce piese pot fi responsabile pentru incapacitatea autoturismului de a porni și cum știi ce anume este de vină?


Bateria s-a descărcat


De departe cea mai întâlnită cauză pentru care motoarele nu reușesc să pornească este reprezentată de bateria descărcată. Practic, atunci când energia furnizată de baterie este insuficientă, turația va fi incompletă, iar electromotorul nu va reuși să intre în funcțiune. Îți poți da seama că puterea bateriei este insuficientă și urmează să cedeze complet dacă luminile de bord pâlpâie. Trebuie atunci să verifici bornele bateriei, pentru că acestea ar putea să nu fie legate bine de acumulator sau să prezinte urme de coroziune.


Motivele pentru care acumulatorul bateriei se poate descărca sunt multiple, pornind de la lipsa de activitate a autoturismului pentru o perioadă îndelungată de timp. Dacă știi că urmează să lași mașina neutilizată pentru o vreme, cel mai bine ar fi să lași bornele bateriei deconectate pe parcursul acestei perioade. O altă problemă este reprezentată de consumatorii care rămân porniți după oprirea motorului, iar farurile, aparatul radio și becurile interioare sunt principalii suspecți în aceste situații. Asigură-te că toți consumatorii sunt închiși atunci când ieși din mașină, chiar dacă autoturismele moderne te atenționează sonor atunci când uiți vreun astfel de element pornit.


Și frigul poate provoca descărcarea bateriei, iar pe timp de iarnă este recomandat să îți iei măsuri de precauție. Dacă bateria s-a descărcat, poți cere ajutorul unui alt șofer care, cu ajutorul unor cabluri, îți poate transfera energie suficientă cât să pornești mașina. Totuși, dacă problema persistă, este posibil să fie necesară schimbarea acumulatorului.


Există probleme la alternator


Funcționarea corectă a alternatorului este ceea ce garantează și încărcarea bateriei în timpul rulării autoturismului. Dacă alternatorul prezintă orice fel de defecțiune, bateria nu se va mai încărca, iar autoturismul nu va mai porni. Mașinile fabricate în ultimii ani au în bord un martor care se activează atunci când sunt probleme la nivelul alternatorului, iar ceea ce trebuie să faci în acest caz este verificarea curelei de accesorii. Aceasta poate prezenta urme de uzură sau alunecare, atunci când sunt probleme cu alternatorul. Vestea bună este că înlocuirea alternatorului nu este singurul răspuns la această problemă, pentru că aceste piese pot fi recondiționate cu ușurință la un service specializat, iar prețul pentru această manoperă va fi destul de accesibil.


Probleme la electromotor


O altă cauză foarte comună pentru care un autoturism nu reușește să pornească este reprezentată de funcționarea defectuoasă a electromotorului. Această componentă are menirea de a activa componentele propulsorului pe motorină ori benzină, iar defectarea sa va provoca lipsa rotirii necesare pentru pornire a motorului. În general, problemele la electromotor pot fi sesizate prin intermediul semnalelor sonore. Dacă auzi un sunet ce sugerează frecarea a două metale, atunci este foarte posibil ca electromotorul să aibă nevoie de o verificare. Este posibilă recondiționarea acestuia la service, însă dacă nu se mai poate face nimic, el va trebui schimbat.


Principalele cauze pentru care o mașină nu poate porni constau în defecțiuni apărute la nivelul acumulatorului, alternatorului sau electromotorului. În toate cele trei situații, poți scăpa destul de ieftin, dar există și posibilitatea de a fi necesară înlocuirea componentelor. În orice caz, trebuie să fii pregătit să recunoști cauza pentru care motorul nu pornește, pentru a ști cum să acționezi. Iar dacă ai nevoie de componente auto noi, originale sau aftermarket, e bine să știi că le poți comanda online foarte simplu. În cazul în care deții un autoturism marca BMW, poți achiziționa piese auto BMW de la ePiesa.ro.

0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta