Direct la continutul paginii »

Epiglotita acută (laringita acută supraglotică)

Poza stire 'Epiglotita acută (laringita acută supraglotică)'
11 Iunie 2018 0 comentarii

Laringitele acute sunt afecţiuni caracterizate prin inflamaţia acută a laringelui, determinată de diverse virusuri şi bacterii. Acestea pot fi: supraglotice, glotice sau infraglotice. Epiglotita acută sau laringita acută supraglotică este o urgenţă respiratorie, în care există un risc real de obstrucţie acută a căilor respiratorii.

Care sunt cauzele epiglotitei acute?

Cel mai frecvent - Hemophilus influenzae tip B, dar şi Streptococul β hemolitic grup A, B, C, pneumococul şi stafilococul auriu. De asemenea, epiglota poate fi afectată în boli sistemice (boala Kawasaki, boala Stevens Johnson), arsuri prin substanţe caustice, alergii. Incidenţă anuală a bolii este de 6 copii la 100.000, boala apărând la copii mai mari, între 2 - 6 ani, dar au fost întâlnite şi cazuri la sugar; survine în orice perioadă a anului, mai ales iarna şi primăvara.

Care este simptomatologia unei epiglotite acute?

Debutul bolii se caracterizează prin dureri în gât şi febră. Părinţii consultă medicul când copilul prezintă jenă respiratorie (aproximativ în 7 ore). Bolnavul prezintă dispnee, stare generală alterată, prostrat şi anxios, disfagie ce face să nu-şi înghită saliva (ptialism). Copilul are o poziţie caracteristică: capul în poziţie flectată, cu corpul aplecat înainte (poziţia câinelui care adulmecă); poziţia este luată spontan, pentru evitarea căderii posterioare a epiglotei edematoase. Gura este întredeschisă şi la fiecare inspiraţie copilul are mişcări de protruzie a limbii, în scopul creării unui spaţiu respirator mai larg.

Se prezintă ca un tablou dramatic de insuficiență respiratorie, care poate fi mortal.

Vocea este înăbuşită, nu răguşită, stinsă, stridorul este discret sau absent. Dispneea este mai ales inspiratorie, dar poate interesa ambii timpi respiratori în cazurile grave. Ganglionii cervicali sunt frecvent hipertrofiaţi şi dureroşi. La ascultaţie pulmonară, murmurul vezicular este diminuat, uneori se aud raluri sibilante sau ronflante. Tusea nu este lătrătoare, vocea nu este răguşită ca în laringotraheobronșita virală (laringită acută subglotică).

Tabloul prezentat mai sus nu este totdeauna tipic. Diagnosticul devine dificil în 2 situaţii:

  • când pacientul este adus la medic prea devreme în evoluţia bolii şi nu este dispneic;

  • când infecţia a difuzat la corzile vocale, situaţie în care tabloul este de laringotraheobronșita virală (laringita acută subglotică).

Ce explorări paraclinice se fac într-o epiglotită acută?

  • radiografia de părţi moi cervicale evidenţiază o epiglotită îngroşată (semnul policeului), îngroşarea plicilor ariepiglotice. Permite diferenţierea de: laringotraheobronșita virală (laringita acută subglotică), corpii străini laringieni, abcesul retrofaringian (capul în hiperextensie), obstrucţia căilor aeriene superioare prin hipertrofia vegetaţiilor adenoide şi amigdalelor.

  • hemoleucograma: leucocitoză cu neutrofile şi deviere la stînga a formulei leucocitare

  • hemocultura: în peste 80% din cazuri hemoculturile sunt pozitive pentru Hemophilus influenzae tip B.

  • evidenţierea aglutinării particulelor latex poate fi un test rapid de diagnostic al infecţiei cu Hemophilus influenzae tip B şi poate fi de ajutor în stabilirea etiologiei în cazurile la care s-a iniţiat antibioticoterapie înainte de obţinerea culturilor.

După epiglotita determinată de Hemophilus influenzae tip B pacienţii prezintă creşterea titrului de anticorpi anti - Hemophilus influenzae tip B, în timp ce după meningita cu Hemophilus influenzae tip B titrul anticorpilor nu creşte.

Diagnosticul pozitiv de epiglotită acută este clinic şi/sau o radiografie a părţilor moi a regiunii cervicale pozitivă.

Care sunt complicațiile unei epiglotite acute?

  • difuzarea pe căile respiratorii inferioare: atelectazie sau edem pulmonar;

  • mortalitate crescută până la introducerea intubaţiei şi traheostomiei prin obstrucţia severă a căilor aeriene superioare, sindrom de detresă respiratorie acută sau şoc septic;

  • pneumonia şi atelactazia întunecă prognosticul pacientului;

  • edem pulmonar acut;

  • șoc septic;

  • adenita, meningita, otita medie, celulita.

Care este tratamentul în cazul unei epiglotite acute?

Suspiciunea de epiglotită face necesară internarea în terapie intensivă unde poate fi intubat. Este inutilă şi periculoasă încercarea cu orice preţ de a se vedea epiglota la examenul fundului de gât (este contraindicat în faţa acestei suspiciuni examenul faringian cu spatulă deoarece se poate declanşa stop respirator).

Diagnosticul epiglotitei acute este clinic, dar dacă se impune laringoscopia, ea se face sub anestezie generală. Odată stabilit diagnosticul se instituie tratamentul care este de maximă urgenţă.

Tratamentul imediat presupune ca bolnavul va fi ţinut în poziţie şezândă pe timpul transportului cu administrare de oxigen. Evitarea manipulărilor dureroase sau a injecţiilor care pot produce stop respirator. Tratament la locul de intubaţie presupune instalarea echipamentelor de monitorizare a semnelor vitale (electrocardiogramă, pulsoximetru, ascultație pulmonară, aparat de tensiune arterială). Se păstrează poziţia şezândă a copilului. Se instituie lent şi gradat anestezia pe mască cu Halotan 3 - 5 %, ţinînd copilul tot timpul în poziţie şezândă, uşor înclinat pe toracele medicului care intubează. Se instituie ventilaţia asistată pe balon, urmată de ventilaţie controlată, pe măsură ce copilul adoarme. Se instituie o cale de administrare intravenoasă. Se administrează (sau nu) Atropină 0,01 mg / kg / doză intravenos înainte de intubaţie. Se efectuează laringoscopie directă şi intubare în caz de confirmare a diagnosticului.

Toţi bolnavii cu epiglotită acută trebuie intubaţi, preferabil pe cale naso-traheală. Durata ventilaţiei este variabilă, aproximativ 48 ore. Traheostomia este rar practicată astăzi. Paracetamolul şi Ibuprofenul se administrează pentru combaterea febrei. Metamizolul (Algocalmin sau Alvotor ) are risc de reacţii adverse hematologice severe; utilizarea lui este rezervată cazurilor care nu răspund la terapia asociată cu Paracetamol şi Ibuprofen.

 

Tratament curativ include antibioticoterapie - cefalosporine din generaţia a III-a (Cefotaxime sau Ceftriaxone, 50 mg/kg/zi în 3 doze intravenos) sau Cloramfenicol (50 - 75 mg/kg/zi, la 6 ore interval), timp de 5 - 7 zile, maxim 10 zile. Penicilina este alegerea pentru streptococ şi pneumococ. Pentru bacilii gram negativi enterici: Ceftazidime (100 - 150 mg/kg/zi în 3 prize) + aminoglicozid, ca şi în infecţia cu Pseudomonas aeruginosa la copil cu deficit imun. Tratament profilactic se poate face cu Rifampicină (10 - 20 mg/kg/zi/doză per os, o dată pe zi), 4 zile, la contacţii din familie, adulţi şi copii. Introducerea vaccinării anti - Hemophilus influenzae tip B este practicată în ţările dezvoltate economic.

 

0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta