Direct la continutul paginii »

Cum să alegi produse de calitate pentru manichiură și pedichiură

Poza stire 'Cum să alegi produse de calitate pentru manichiură și pedichiură'
25 August 2021 0 comentarii

 Fie că îți faci manichiura și pedichiura acasă, pe cont propriu, sau apelezi la serviciile unei persoane specializate, alegerea produselor potrivite poate face diferența.

Produsele de calitate îți vor oferi întotdeauna cele mai bune rezultate, indiferent dacă adori stilul clasic, precum french, unghiile roșii sau nude sau apreciezi designurile inedite, cu aplicații sclipitoare, modele și desene creative.

Produsele de calitate nu numai că oferă rezultate mai frumoase și mai rezistente în timp, dar sunt și prietenoase cu pielea și unghiile tale, oferindu-le o îngrijire blândă și delicată, fără să le deterioreze.

Acestea fiind spuse, dacă vrei să alegi întotdeauna cele mai bune produse pentru manichiură și pedichiură, urmează recomandările de mai jos!

1. Optează pentru o soluție de curățat eficientă, dar blândă cu pielea

Înainte să vorbim despre alegerea ojei, trebuie să știi că soluția de curățarea a acesteia de pe unghii este la fel de importantă. Înainte să îți vopsești unghiile într-o nuanță nouă, este necesar să îndepărtezi oja veche.

Poți face acest lucru cu orice soluție, inclusiv folosindu-le pe cele care conțin acetonă. Cu toate acestea, cele din urmă, chiar dacă vor curăța foarte bine unghia de orice reziduu de ojă veche, loțiune sau cremă, vor lăsa unghia, cuticulele și pielea uscate și sensibile.

Așadar, alege o soluție de curățat fără acetonă, care să îndepărteze eficient oja veche, dar care să protejeze și să hidrateze simultan unghia și pielea.

2. Alege o ojă rezistentă, cu ingrediente calitative, care să nu deterioreze unghia

După ce ai curățat unghiile cu o soluție potrivită, cel mai probabil vei dori să le colorezi într-o nuanță nouă. Pe piață există sute sau chiar mii de oje diferite, cu variate efecte: lucioase, mate, tip oglindă, magnetice și așa mai departe.

Deși alegerea ojei ideale depinde foarte mult de preferințele fiecărei persoane, există câteva elemente comune la care trebuie să fii atentă. De regulă, ojele de slabă calitate pot lăsa urme gălbui pe unghii. În plus, acestea se vor usca rapid, se vor separa în sticluță sau nu vor rezista pe unghii prea multă vreme, fie că vorbim despre manichiură sau pedichiură.

De aceea, este important să optezi pentru o ojă calitativă, de la un brand cunoscut pentru expertiza în arta unghiilor. Online poți găsi nenumărate produse pentru manichiură pedichiură, inclusiv oje semipermanente și ultra rezistente, într-o gamă variată de culori.

Citește întotdeauna eticheta și orientează-te către ojele cu cât mai multe ingrediente de origine naturală, cruelty free și vegane.

3. Alege ustensilele potrivite

Nu există manichiură sau pedichiură perfectă în lipsa ustensilelor profesionale de cea mai înaltă calitate. Când îți alegi trusa pentru unghii, trebuie să fii foarte atentă la felul în care forfecuțele, unghierele și pilele sunt fabricate.

De exemplu, pentru a nu rupe unghia și pentru a încuraja exfolierea acesteia, este esențial să ai o unghieră foarte bine ascuțită, care să taie excesul din prima încercare, fără să deterioreze structura unghiei.

De asemenea, și forfecuța este la fel de importantă. Ea trebuie să fie precisă și ascuțită, ușor manevrabilă și, cel mai important, fabricată dintr-un material inoxidabil, care să nu ruginească și care să nu reprezinte un pericol de infectare.

Nu în ultimul rând, optează pentru o pilă cu mai multe fațete, care să îți ofere atât o suprafață dură, care să elimine colțurile și care să împiedice agățarea unghiilor, cât și o suprafață mai blândă, care să șlefuiască ușor unghiile și să le pregătească pentru aplicarea uniformă a ojei.

În final, orice produse ai alege, asigură-te că îți faci manichiura și pedichiura într-un mediu 100% igienizat. Astfel, vei preveni infecțiile și vei avea parte de unghii sănătoase și puternice, precum și de cuticule și piele fine și netede.

0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta