Cum pregătești o excursie cu elevii? 4 recomandări

Excursiile cu clasa/școala sunt nu doar un mijloc didactic foarte important, ci și o oportunitate excelentă pentru elevi să interacționeze cu colegii și profesorii într-un mediu diferit, mediu care îi poate stimula în moduri foarte diverse. Chiar și pentru profesor aceste evenimente pot fi oportunități excelente de a mai schimba metoda de predare și de a încerca noi modalități de a crea o relație cu elevii. Desigur, condiția de bază este ca excursia să fie una reușită. Pentru asta va fi necesar să iei în calcul câteva aspecte! Cei mici vor fi deosebit de încântați de orice activități care se pot desfășura și în afara clasei, dar asta nu înseamnă că nu au nevoie și de o structură foarte bine definită, la fel ca în cadrul lecțiilor. Astfel, primul pas în procesul de organizare a unei excursii este ca profesorul să îi informeze pe elevi în legătură cu felul în care se vor comporta pe durata acesteia, cum trebuie să se pregătească, ce să pună în bagaj. Cu alte cuvinte, profesorul le va seta niște așteptări cât mai realiste și le va explica mai multe despre contextul excursiei. N-ar strica nici ca profesorul să afle ce-și doresc elevii de la excursie. Chiar dacă cei mici vor trage diverse învățăminte în urma deplasării, va fi totuși de datoria cadrului didactic să stabilească obiectivul general al excursiei. Cu alte cuvinte, trebuie ca elevii să știe de la bun început la ce detalii să fie atenți pe parcursul deplasării și cum pot folosi experiența respectivă pentru a se dezvolta pe plan personal. Categoric, distracția și socializarea sunt obiective pe care merită să nu le scapi din vedere. Mai mult ca sigur că părinții nu vor fi de acord cu excursia dacă profesorul nu îi va asigura pe deplin de faptul că elevii vor fi în afara oricărui pericol. Pe lista informațiilor absolut necesare se încadrează mijlocul de transport folosit, cheltuielile legate de excursie, sau calendarul și natura activităților desfășurate. În funcție de context, un profesor poate recurge și la ajutorul altor cadre didactice care să însoțească elevii pe parcursul deplasării. Dacă grupul este măricel, iar elevii destul de mici și de jucăuși, se prea poate să fie nevoie să fie implicați și câțiva părinți. Alte detalii pe care atât profesorul, cât și părinții trebuie să le cunoască, sunt legate de mijlocul de transport, dar și de locul în care vor dormi elevii, dacă excursia se întinde pe durata mai multor zile. În ceea ce privește transportul, în funcție de numărul de elevi, se prea poate să fie necesară închirierea unui autocar. În acest sens recomandăm autocarele de închiriat de la Transfero, sigure și cu dotări care să asigure confortul pe toată durata călătoriei. Legat de cazare, se recomandă ca aceasta să fie relativ aproape de obiectivele pe care urmează să le viziteze clasa, dar să fie și una calitativă. Dacă elevii nu se simt confortabili și nu se vor putea odihni, șansele de a mai fi interesați de activitățile zilei următoare vor scădea dramatic. Experiența de învățare și socializare va fi cu siguranță apreciată de elevi, dar doar dacă profesorul se va ocupa de aspectele de mai sus!
Stabilirea unor așteptări realiste
Stabilirea obiectivelor de învățare
Stabilirea condițiilor de siguranță
Alte aspecte legate de logistică
0 comentarii
Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.
-
7 metode eficiente să înveți pentru Bacalaureat in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Cum pregătești o excursie cu elevii? 4 ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Dezvoltarea comunicării la copii. 10 jocuri pe ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Prevenirea și stingerea incendiilor: 5 sfaturi ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Videochat non-adult, opțiunea ideală pentru ... in categoria Categorii firme
0 comentarii