Află care este diferența dintre un optometrist și un oftalmolog
Atât optometristul, cât și oftalmologul sunt specialiști care se ocupă îngrijirea sănătății ochilor. De aceea, multe persoane îi confundă. Cu toate acestea, există mai multe diferențe majore între cele două profesii. Pregătirea profesională a acestor specialiști este total diferită, deci și nivelul de expertiză. Este important să cunoaștem aceste detalii, pentru a ști cui să ne adresăm, în funcție de problema oculară apărută. Să vedem care este diferența dintre un optometrist și un oftalmolog. Optometria este știința care se ocupă cu studiul echipamentelor optice, lentilelor și dispozitivelor folosite în scopul diagnosticării și tratării afecțiunilor oculare. Pregătirea optometristului presupune urmarea unui ciclu de studii universitare de licență cu specializarea Optometrie (durata 4 ani) sau unui program de master în Optică și Optometrie. Acestea se urmează în cadrul facultăților din domeniul ingineriei sau fizicii. Optometristul nu are, așadar, pregătire medicală, având titlu de inginer specializat în optometrie. O altă meserie similară este cea de tehnician optometrist, care presupune urmarea unor cursuri postliceale de profil, cu durata de 2 ani. Rolul optometristului: - Testează lentilele de probă și prescrie ochelarii de vedere sau lentilele de contact pentru corectarea viciilor de refracție. Optometriștii lucrează în cabinete de optică, care sunt disponibile într-un număr mare în orice oraș. Dacă locuiești în Iași, consultă, spre exemplu, programul Lensa Iași! În cazul depistării unor semne de patologii oculare, optometristul trimite pacientul la oftalmolog. Oftalmologul este un cadru medical care a urmat studii medicale cu durata de 6 ani în cadrul Facultății de Medicină, urmate de încă 4 ani de rezidențiat în Oftalmologie. Prin urmare, acesta are titlul de medic și poate fi specialist sau primar. Acesta se ocupă cu diagnosticarea și tratamentul tuturor patologiilor oculare. Mai mult decât atât, acesta are și pregătire în chirurgie, astfel încât poate realiza intervenții chirurgicale la nivelul globului ocular. De asemenea, medicul oftalmolog poate opta și pentru o subspecializare, care presupune urmarea unui program de perfecționare. Câteva exemple de subspecializări sunt chirurgia vitreo-retiniană, oncologia oculară și neurooftalmologia. Competențele medicului oftalmolog: - Diagnostichează și tratează viciile de refracții și toate patologiile globului ocular (de exemplu cataracta, glaucom, conjunctivita). - Poate realiza investigații complexe la nivel ocular, cum ar fi fund de ochi și retinoscopie, ecografie oculară, gonioscopie și altele. - Poate prescrie tratament medicamentos și poate realiza intervenții chirurgicale la nivelul ochiului. - Prescrie ochelari de vedere sau lentile de contact. - Poate depista semnele altor boli care se asociază cu afectarea sănătății ochilor, cum ar fi scleroza multiplă sau diabetul zaharat. În cazul în care te confrunți cu o tulburare de vedere la distanță sau apropiere, te poți adresa atât oftalmologului, cât și optometristului. În schimb, adresează-te medicului oftalmolog în următoarele situații: - Prezinți semnele unor patologii acute sau cronice ale globului ocular (cataractă, glaucom, conjunctivită, dezlipire de retină, degenerescență maculară, sindrom de ochi uscat, retinopatie diabetică): ochi roșu sau inflamat, secreții oculare purulente, senzație de iritație oculară, vedere dublă, îngustarea câmpului vizual, pierderea vederii (instalată lent sau brusc), lumini în câmpul vizual, dureri oculare puternice, strabism. - Ai dioptrii mari, caz în care sunt necesare investigații oftalmologice suplimentare și monitorizarea regulată de către medic. - Prezinți boli cronice care impun screening oftalmologic, cum ar fi diabet zaharat sau alte boli autoimune. - Dorești un tratament chirurgical pentru tratamentul miopiei, astfel încât să nu mai ai nevoie de ochelari. - Ai suferit un traumatism sau o leziune la nivelul ochiului (fiind necesară consultația în regim de urgență). - În cazul vârstnicilor și persoanelor cu factori de risc genetici pentru afecțiuni oculare, se recomandă consultații oftalmologice de rutină. De asemenea, la copiii cu vârsta de 2 ani se recomandă efectuarea primei consultații de oftalmologie. Așadar, optometristul și oftalmologul sunt specialiști cu pregătire profesională diferită. Ambii pot prescrie ochelari de vedere, însă doar medicul se ocupă cu tratamentul patologiilor.
Competențele optometristului
- Măsoară acuitatea vizuală, pentru a identifica eventuale probleme de vedere (vicii de refracție).
- Determină viciile de refracție, valoarea dioptriilor și tensiunii oculare cu ajutorul aparatelor optice.
- Poate examina globul ocular cu ajutorul biomicroscopului.
- Pune diagnostic pentru vicii de refracție: miopie, astigmatism, hipermetropie, prezbiopie, strabism și anumite afecțiuni (de exemplu glaucom).
Competențele oftalmologului
Cui te adresezi?
0 comentarii
Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.
-
5 materiale necesare pentru o aplicare corectă a ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Cum repari bariera cutanată a pielii? in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Ten cu imperfecțiuni: cauze și tratament in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Cum sa faci față bătrâneții: sfaturi utile ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Top 5 cele mai îndrăgite modele de ochelari de ... in categoria Categorii firme
0 comentarii
