Direct la continutul paginii »

7 trucuri de îngrijire a pantofilor din piele

Pantofii de piele sunt o investiție de lungă durată și tocmai de aceea trebuie să le acorzi o atenție deosebită. Atunci când îi cumperi, pantofii sunt impecabili și fără cusur, însă după câteva săptămâni de purtare, aceștia se pot deteriora. De aceea, îți venim în ajutor cu câteva sfaturi, care îți vor fi de folos, pentru ca pantofii tăi de piele să-și păstreze cât mai mult aspectul inițial.

1. Scoaterea petelor

Noroiul, praful și sarea folosită la topirea zăpezii îți pot da bătăi de cap, pentru că mereu rămâi cu o mulțime de pete pe pantofi și ghete. Poți îndepărta astfel de urme foarte ușor, folosind o cârpă moale, ușor umezită, sau șervețele umede. În schimb, petele rămase de la zăpadă pot fi curățate eficient și cu ajutorul sucului de ceapă. Poți tăia o ceapă pe jumătate, iar cu partea de interior poți curăța petele de pe pantofi

2. Acoperirea zgârieturilor

 

Dacă observi zgârieturi pe suprafața pantofilor de piele, le poți ascunde cu ajutorul gumei de ester, care acoperă foarte bine urmele de uzură. La fel de eficient poate fi și uleiul de bucătărie, pe care îl poți aplica pe suprafața zgâriată cu un tampon de bumbac. Poți utiliza și lac de unghii transparent, pe care îl poți aplica pe tăietură, cu ajutorul unei scobitori.

3. Luciul pantofilor

Pentru a întreține luciul pantofilor de piele, poți folosi o cremă specială pentru încălțăminte, sau ceară, pe care o poți aplica cu ajutorul unei perii moi sau a unei cârpe din bumbac. Dacă nu îți place aspectul de piele ceruită, poți folosi o cremă incoloră. De asemenea, înainte de aplicarea cremei, se recomandă curățarea pantofilor cu puțină benzină, pentru că aceasta va deschide porii materialului.

4. Depozitarea pantofilor de piele

Depozitarea pantofilor de piele este un aspect foarte important, pentru că umiditatea poate deteriora anumite articole. În aceleași timp, și sursele de căldură foarte puternice și razele soarelui pot provoca deteriorări, pentru că usucă pielea și astfel pot apărea cute inestetice. Înainte de a depozita pantofii de piele, trebuie să te asiguri că aceștia sunt uscați, pentru a evita riscul apariției mucegaiului. Nu este recomandat să așezi încălțămintea una peste cealaltă, așa că cel mai bine ar fi să depozitezi pantofii de piele în cutii și să îi grupezi în funcție de anotimpuri, pentru a avea acces mai ușor la ei.

5. Eliminarea mirosului neplăcut

Principala cauză a apariției mirosului neplăcut din încălțăminte este transpirația picioarelor, care duce la dezvoltarea bacteriilor. Pentru a scăpa de această problemă, poți folosi un spray antibacterian în interiorul pantofilor, pe care apoi trebuie să îi lași la aerisit. O altă metodă clasică ar fi bicarbonatul de sodiu, pe care îl poți pune într-un șervețel, în interiorul pantofilor. De asemenea, cafeaua și pudra de talc au aceleași proprietăți și pot da rezultate excelente, dacă le lași să acționeze timp de 48 de ore. Cel mai bine ar fi să ai mai multe perechi de pantofi și să le alternezi, atunci când apelezi la diverse soluții de curățare. Pe eTopSport găsești o mulțime de modele de pantofi de piele, pentru toate perioadele anului!

6. Uscarea pantofilor

Dacă pantofii s-au umezit din cauza ploii, se recomandă punerea lor la uscat cu talpa în sus, pentru a fi expusă aerului. Astfel, căptușeala nu se va încreți și își va păstra forma inițială. O altă metodă ar fi scoaterea șireturilor de la pantofi și introducerea unor ghemotoace din hârtie de ziar, în interiorul încălțărilor. Ziarul va absorbi astfel apa, dar și umezeala din pantofi. În plus, poți folosi și un spray special, care creează un stat protector și împiedică penetrarea apei şi a murdăriei.

7. Păstrarea elasticității și a culorii

Pantofii din piele naturală își păstrează elasticitatea în timp, dacă sunt unși cu ulei de ricin. Dacă îți dorești ca talpa pantofilor să fie de asemenea cât mai flexibilă, poți aplica o dată pe săptămână ulei de in fiert. Iar în ceea ce privește culoarea pantofilor, acesta poate fi întreținută cu puțină spumă de albuș de ou.

 

Cu o întreținere corespunzătoare, pantofii de piele pot arăta impecabil și pot fi purtați ani de zile. Dacă îi depozitezi corect și îi cureți la timp, aceștia nu vor căpăta un miros neplăcut și își vor păstra și aspectul îngrijit.

 

0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta