Direct la continutul paginii »

5 trucuri pentru o acomodare mult mai simplă la școală sau la grădiniță

 

Până în ziua în care pun piciorul pentru prima dată într-o instituție de învățământ, universul din jurul celor mici se împarte între mami, tati, buni și alți membri apropiați ai familiei. Totul este despre joacă, dulciuri, desene animate, călătorii și alte activități atât de “solicitante”, încât Moș Ene nu întârzie în nicio seară!

 

Și asta până într-o zi de toamnă, când cel mic începe prima zi de grădiniță, sau de școală, în cazul în care distracția mai sus amintită a durat mai mult. Este o trecere bruscă de la un mediu la altul, ce implică o adaptare cât mai rapidă, de la momentele frumoase din sânul familiei la tot felul de activități cu niște copii pe care nu îi cunoaște. În acea zi, copilul tău se află pentru prima data într-un cerc social, dictat de un set de reguli de care nu a mai auzit până atunci și pe care va trebui să le respecte. 

 

Ține minte, vorbim despre un copil de 3-4 ani, aflat singur într-un loc pe care l-ar da în prima secundă pe joaca de acasă sau distracția din parc. Așadar, cum să nu fie prima zi de grădi sau de școală o adevărată lecție de viață, atât pentru cei mici, cât și pentru părinți?

 

Dar acomodarea copiilor cu această situație particulară nu este un lucru imposibil. Cu toții am trecut prin această primă zi “fatidică”, în care mami dispărea după tocul ușii de la clasă, iar cele patru ore păreau o eternitate, până când o revedeam. Așadar, dacă îți mai aduci aminte cum a fost în prima zi și ai vrea ca lucrurile să se petreacă într-un mod mai puțin dramatic pentru puștiul tău, iată 5 sfaturi pentru o acomodare mai simplă, la grădiniță sau la școală: 

 

1. Lasă-l pe cel mic să se pregătească de “Prima Zi”

Este indicat ca cel mic să se implice în cât mai multe pregătiri ce vizează această nouă etapă din viața să. Mergeți împreună la cumpărături și lasă-l pe cel mic să decidă ce haine va purta în prima zi de grădiniță, sau ce rechizite pentru scoala vrea să aibă în penar. Seara, oferă-i șansa de a-și pregăti fără ajutor ghiozdanul, iar dacă vrea să facă încă probă cu uniforma, perfect! Cu cât este mai implicat în tot acest proces de pregătire, cu atât va ține pentru mai mult timp departe emoțiile caracteristice. 

 

2. Jucăria preferată trebuie să fie lângă cel mic  

Pentru persoanele aflate în momente pline de încărcătură emoțională, un obiect personal poate face minuni. Așadar, atunci când cel mic își face pentru prima dată ghiozdanul, jucăria sa preferată nu trebuie să lipsească de acolo. Dacă grădinița / școala nu permit astfel de obiecte, îi poți lipi o poza cu sticker în interiorul penarului, cu voi toți, într-un moment cum numai cele de acasă pot fi. 

 

3. Explică-i faptul că distracția se mută dintr-un loc în altul 

Poartă o discuție cu cel mic și explică-i faptul că jocurile și veselia se mută din parc la grădi, până când vremea de afară va fi iarăși perfectă pentru distracția în aer liber. Până atunci, distracția continuă, alături de alți copii, în clasă. Cu cât îi explici mai pe înțelesul său faptul că școala sau grădinița nu reprezintă altceva decat activități cu care este deja familiarizat, însă într-un alt cadru (povești, cântecele, poezioare, joacă, desenat, colorat), cu atât cel mic se va putea adapta mai rapid noului program.  

 

4. Ajută-l să își facă prieteni chiar din prima zi 

Este cea mai importantă lecție pentru un părinte a cărui copil pășește pentru prima dată într-un cerc social. Spre deosebire de parc sau de aleea din spatele blocului, în care joaca îi unește atât de firesc pe cei mici, tot acest cadru nou pare o piedică în calea prieteniei lor. Se simt oarecum stângaci cu penarul, rechizitele, uniforma, statul în băncuță. De aceea, profită de freamătul colectiv al primei zilei din clasă și fă-i cunoștință cu doi-trei puști din jurul său. Dacă are norocul de a “pica” în clasă cu un vecin de bloc sau vreun prieten din parc, misiunea ta este deja pe jumătate îndeplinită. 

 

5. Apelează la sfatul unui specialist 

Dacă simți că emoțiile celui mic te copleșesc până și pe tine, atunci nu ezita să ceri sfatul avizat al unui terapeut, pentru ca tranziția familie-grădiniță sau familie-școală să fie una cât mai simplu de realizat. Există și terapie de grup pentru puștii de vârsta lui, având la bază exact același scenariu: înlocuirea cercului social numit “mami și tati” la cel numit “colegi și Doamna”. 

 

Stați liniștiți, totul o să meargă de minune, iar cel mic va uita în câteva zile de emoțiile acestui nou început! 

 

 

0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta