Direct la continutul paginii »

3 soluții eficiente pentru securitatea locuinței tale

Poza stire '3 soluții eficiente pentru securitatea locuinței tale'
20 Mai 2022 0 comentarii

 

Protejarea locuinței reduce riscurile de intruziuni, furturi sau orice acțiuni nedorite. Soluțiile pentru securitatea casei au rolul de a-ți oferi un sentiment de siguranță și de încredere, iar întreaga familie poate fi la adăpost de pericole. Iată 3 modalități eficiente pentru asigurarea securității casei tale.  

Soluții recomandate pentru securitatea proprietății

Zonele vulnerabile ale locuinței ar trebui protejate cu sisteme de securitate adecvate, cum ar fi instalarea unui interfon la intrarea în curte sau în complexul de apartamente. De asemenea, ai la dispoziție soluții moderne, precum yale inteligente sau sisteme de supraveghere cu alimentare solară. Află mai multe detalii în continuare. 

  1. Camere de supraveghere

Sistemele video de supraveghere captează imagini pe care le poți vedea în timp real, cu ajutorul unei aplicații instalate pe telefonul mobil, spre exemplu. Mai mult, acestea oferă mai multe funcții: senzori de mișcare, microfon inclus, difuzor, conexiune wireless, transmiterea unor alerte către dispozitivele tale digitale ș.a.


Avantajul camerelor de supraveghere cu panou solar inclus este independența față de altă sursă de alimentare. Astfel, poți monta sistemul oriunde, chiar și în zone izolate, cum ar fi un șantier de construcții sau o anexă din curte. În același timp, economisești costurile energiei electrice.


Pentru a spori eficiența sistemului de supraveghere video, alege camere cu vedere pe timp de noapte, cu rotire automată din aplicație și cu lumină proprie. Totodată, folosește lămpi solare sau orice alt tip de corpuri de iluminat pentru exterior. 

  1. Interfoane

Atât într-un bloc de locuințe, cât și la casă, un sistem de acces oferă un grad mai mare de securitate. Interfonul video îți permite să vezi persoana care dorește să intre pe proprietatea privată și să comunici mai eficient cu aceasta. 


Pentru a alege cel mai bun interfon, trebuie să ții cont de câteva aspecte tehnice: numărul de canale (un canal pentru casă, două canale pentru duplex, mai multe canale pentru bloc), raza de acțiune (aria de acoperire a interfonului), funcții audio sau video, sursă de alimentare ș.a.


O altă posibilitate este să instalezi o yală smart sau un interfon inteligent. Cu ajutorul unor astfel de sisteme, accesul se poate face pe baza unui cod, a telefonului mobil sau chiar a amprentei. Mai mult, poți controla dispozitivele de la distanță și poți monitoriza orele de intrare și de ieșire ale clienților sau angajaților, de pildă.

  1. Sisteme de alarmă

Un sistem de alarmă are senzori de mișcare și de vibrație, ceea ce înseamnă că detectează când cineva apasă clanța ușii, o bruschează sau sparge un geam. Alarma declanșează un semnal sonor puternic sau lumini și, în același timp, poate trimite alerte către tine sau o firmă de securitate. De asemenea, sistemele smart îți permit să controlezi de la distanță funcțiile acestora.


Pune siguranța locuinței și familiei tale pe primul loc. Alege cele mai bune soluții pentru tine, care să asigure securitatea proprietății și să îți ofere senzația de încredere și de liniște. Pentru rezultate cât mai bune, protejează-ți casa cu un sistem de supraveghere video și unul de alarmă, precum și cu un interfon sau o yală inteligentă. 


0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta