Direct la continutul paginii »

10 fotbaliști care au scris istorie în fotbalul internațional

Poza stire '10 fotbaliști care au scris istorie în fotbalul internațional '
19 Martie 2020 0 comentarii

 

Fotbalul este un sport urmărit de milioane de oameni din întreaga lume și are un impact sportiv și social enorm. În mijlocul acestui fenomen se află marii fotbaliști, personalități care au putut face diferența atât în inimile fanilor, cât și în vestiarul pe care l-au dominat fără absolut niciun fel de problemă. Atât prin jocul lor genial, cât și prin viața în afara terenului, cei mai mari fotbaliști din toate timpurile au influențat ireversibil generații după generații. Iată care sunt zece dintre cele mai mari nume de legendă ale acestui sport: 

1. Pele

Începem acest clasament cu un fotbalist care a lăsat în istoria fotbalului una dintre cele mai puternice amprente, transformând radical percepția asupra stilului de joc stăpânit de jucătorii din Țara Cafelei. Într-o perioadă în care dinamica jocului era una cât se poate de rudimentară, iar “tehnica” părea un cuvânt greu de înțeles pentru cei aflați pe teren, Pele a reușit să ofere un suflu nou întregului joc, aducând magia de pe Copacabana în marile arene fotbalistice ale lumii. 

2. Johan Cruyff

De cele mai multe ori, ne este mult mai simplu să împărțim marii jucători ai lumii în două tabere diferite: jucătorii creativi și jucătorii tactici. Din fericire pentru fanii săi, marele jucător olandez Johan Cruyff a reușit să le îmbine într-un stil de joc unic. Mai mult decât atât, vocile din fotbal afirmă la unison faptul că managerul Johan Cruyff este cel care a pus bazele stilului actual de predare a fotbalului la Barcelona, în perioada în care a antrenat echipa catalană. 

3. Diego Maradona 

Nu puteam continua acest clasament fără a vorbi despre unul dintre cei mai iubiți jucători de fotbal din toate timpurile: Diego Armando Maradona. În jurul lui “El Pibe D’Oro” s-au construit legende, au curs râuri de cerneală și s-a fondat chiar și o mișcare religioasă ce îi poartă și astăzi numele: “Biserica lui Maradona”. Omul care și-a condus echipa națională către titlul mondial din 1986 este totodată marcatorul unuia dintre cele mai emblematice goluri din istorie: “Mâna lui Dumnezeu”. 

4. Gianfranco Zola 

Înainte ca Premier League să devină mașinăria de miliarde pe care o cunoaștem astăzi cu toții, fotbalul englez se putea caracteriza prin echipamente cu design deloc atrăgător, terenuri de joc execrabile și un joc cât se poate de robust, lipsit de orice strop de creativitate. Toate acestea au continuat până la venirea lui Gianfranco Zola în Premier League. Sosirea sa la Chelsea a declanșat un adevărat exod al stranierilor în primul eșantion englez, determinat de o schimbare clară de paradigmă în rândul managerilor de pe băncile echipelor de fotbal engleze, dorindu-și cu toții un altfel de joc, învăluit într-o notă mult mai mare de spectacol. 

5. Hidetoshi Nakata 

Unul dintre cei mai marcanți jucători de la începutul anilor 2000, Hidetoshi Nakata a reușit o performanță unică în fotbalul internațional: a adus pentru prima dată în casele fanilor asiatici magia fotbalului european. A jucat în Seria A la echipe precum Roma și Perugia, fotbalistul nipon devenind o adevărată sursă de inspirație pentru o întreagă generație de jucători japonezi, care au ales ulterior să facă trecerea către fotbalul de pe “Bătrânul Continent”. 

6. Franz Beckenbauer 

Din punct de vedere al trofeelor câștigate, Franz Beckenbauer este un jucător complet. Alături de selecționata țării sale a câștigat Cupa Mondială din 1974, trei titluri de campion european, iar în perioada în care a jucat pe postul de libero pentru Bayern Munchen, Beckenbauer a obținut patru titluri Bundesliga, dar și două Baloane de Aur. Modul în care a reușit să îmbine în același stil de joc apărarea din spatele centrului cu dinamica ofensivă, reprezintă și astăzi un studiu de caz pentru foarte mulți antrenori.   

7. Xavi Hernandez

Din punct de vedere al stilului de joc, fotbalul a trecut prin transformări incredibile, de la deceniu la deceniu, această tranziție către un joc mult mai agresiv și mult mai tactic influențând și principalele posturi din teren. Influențat de noua dinamică a jocului, mijlocașul central al zilelor noastre are o statură masivă, reușind să domine prin prezența sa întreaga linie de mijloc. Sau cel puțin în teorie. În practică, unul dintre cei mai buni mijlocași centrali ai tuturor timpurilor are o înălțime de doar 1.70 m: Xavi Hernandez. Puterea sa de a citi jocul de la mijlocul terenului, forța sa din teren și capacitatea sa de a coordona atât linia de fund, cat și vârfurile, l-au transformat pe jucătorul spaniol într-o sursă de inspirație pentru tinerii jucători de fotbal care nu punctează foarte bine la capitolul “Înălțime”. 

8. George Weah 

Este primul jucător african din istorie premiat cu titlul FIFA World Player of the Year în anul 1995, obținând și de trei ori titlul de “Cel mai bun jucător al Africii”. A jucat cinci ani pentru AC Milan, dar și pentru echipe din Franța și Anglia, obținând trofee peste trofee, indiferent de campionatul în care a activat. în țara sa natală, Liberia, George Weah a depus de-a lungul anilor o muncă extraordinară pentru copii defavorizați, reușind să devină președintele țării după alegerile din 2018. 

9. David Beckham 

David Beckham este exemplul perfect al superstarului din fotbalul mondial. Mașinăria de marketing construită în jurul fotbalistului englez, viața sa extrasportivă, experiența sa din teren, mișcările sale unice din timpul loviturilor libere, toate acestea l-au propulsat pe Beckham în inimile suporterilor din întreaga lume. Ca fotbalist, și-a lăsat cu desăvârșire amprenta asupra istoriei fotbalului, iar astăzi, Beckham are propria sa echipă în MLS - Inter Miami - continuând să investească în pasiunea pe care a avut-o încă din copilărie. 

10. Viv Anderson

Viv Anderson a avut o carieră fulminantă la Nottingham Forest în anii 70’-80’, chiar în perioada în care clubul domina fără drept de apel întregul continent. A fost ținta unui val de rasism fără precedent în istoria fotbalului britanic, însă forma sa excelentă și tăria de caracter l-au propulsat în lotul național. Este primul jucător de culoare care a jucat pentru naționala de fotbal a Angliei. 

 

Iată cum arată topul celor mai importanți jucători din istoria modernă a fotbalului internațional, personaje care au influențat întreaga suflare fotbalistică, de la noile generații și până la fani sau președinți de club. Iată încă un motiv pentru care fotbalul rămâne în continuare unul dintre cele mai iubite sporturi din întreaga lume, iar internetul îl face astăzi mai accesibil ca niciodată pentru toți cei de pe Glob. Așadar, consultă acum lista cu pariuri din fotbal pe ro.betano.com și rămâi în fiecare zi alături de echipele tale preferate! 


 

0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta