Direct la continutul paginii »

Ce să faci pentru un ten neted și hidratat

Poza stire ' Ce să faci pentru un ten neted și hidratat'
25 August 2021 0 comentarii

 

Vrei să ai un ten neted și hidratat? Deși, poate să pară dificil, există o serie de factori care contribuie la menținerea unei epiderme sănătoase, care să strălucească.

Totul începe de la folosirea produselor cosmetice adecvate, la care se adaugă grija pentru alimentație, somnul și alte elemente care te ajută să arăți excelent. Iată cum poți să te bucuri de un ten curat și cum să eviți greșelile pe care le faci în rutina zilnică, din rândurile de mai jos!

Curăță fața de două ori pe zi

Cel mai important pas pentru menținerea unui ten curat este curățarea sa, de cel puțin două ori pe zi. Dacă nu îți speli fața dimineața și la finalul zilei, după demachiere, te vei confrunta cu imperfecțiuni greu de îndepărtat. Mai mult, praful acumulat pe parcursul zilei devine un inamic care produce acnee, de aceea, curățarea feței este esențială.


Prin urmare, spală fața imediat cum te trezești cu un gel de curățare adecvat tipului tău de ten. Seara, îndepărtează machiajul de pe față, până când obții un ten curat. În caz contrar, riști să te trezești cu o față iritată și lipsită de strălucire. Oricât ai fi de obosită, demachierea și curățarea tenului sunt pași pe care nu trebuie să-i ratezi.

Alege un demachiant potrivit

Tenul neted și hidratat trebuie să beneficieze de o îngrijire pe măsură. De aceea, trebuie să folosești produse demachiante potrivite pentru tenul tău. Scump nu înseamnă neapărat de calitate, așa că, alege doar ceea ce ți se potrivește, în funcție de bugetul de care dispui. Există numeroase produse pentru demachiat, de la ape micelare și săpunuri până la geluri și creme. Varianta simplă este întotdeauna cea mai bună dar nu uita că parfumul și alcoolul nu trebuie să se afle pe lista de ingrediente, fiindcă pot usca și irita tenul.

Exfoliază și hidratează tenul

Pentru un ten sănătos, se recomandă hidratarea și exfolierea, astfel încât să menții echilibrul natural al pielii. În ceea ce privește exfolierea, acesta este un pas care elimină pielea moartă, îndepărtează acneea și deschide porii. Totuși, nu folosi produse exfoliante în exces. Scrubul este recomandat cel mult de două ori pe săptămână, în funcție de sezon și de tipul tenului tău.

 

Hidratarea este extrem de importantă și trebuie să facă parte din rutina ta de îngrijire, astfel încât tenul tău să fie luminos, elastic și sănătos. Alege o cremă hidratantă special concepută pentru tipul tău de ten și nu ai cum să dai greș. Dacă ai trecut de vârsta de 30 de ani, folosește crema antirid, fiindcă organismul are nevoie de ajutor pentru a proteja și a hrăni pielea așa cum se cuvine. Produsele de îngrijire antirid hidratează intens și neutralizează factorii care aduc semnele îmbătrânirii.

Folosește produse cu SPF

Fie că vorbim despre iarnă sau vară, este indicat să folosești produse care conțin factor de protecție solară. În acest fel, tenul tău nu se pătează și îl vei proteja de efectele nocive ale razelor ultraviolete. Dacă ai pielea deschisă la culoare, ai nevoie de creme cu factor de protecție solară mai ridicat, pentru a preveni arsurile și petele de la nivelul feței.

Înlocuiește fețele de pernă

Dincolo de folosirea corectă a produselor de curățare sau a cosmeticelor, trebuie să ții cont și de alte sfaturi. Schimbă mai des fețele de pernă! Acestea preiau sebumul pe care îl secretă pielea și praful, așa că trebuie să le înlocuiești, cel puțin, o dată pe săptămână, pentru a preveni iritațiile. Mai mult, alege un prosop curat pe care să-l folosești exclusiv pentru față, pe care să-l schimbi regulat.

Curăță pensulele și bureții pentru machiaj

Pentru a îndepărta apariția coșurilor, nu uita să cureți regulat pensulele și bureții pentru machiaj. Acest lucru este esențial pentru un ten curat și sănătos. De asemenea, trebuie să te speli pe mâini înainte de a aplica orice produs de machiaj sau de îngrijire a pielii.

Odihnește-te!

Lipsa orelor de somn poate provoca acnee și imperfecțiuni! Fiindcă tenul curat și sănătos arată și cât de odihnită ești, asigură-te că dedici între 7-8 ore somnului în fiecare noapte.

Alege un stil de viață echilibrat

Stilul de viață echilibrat te ajută să obții un ten sănătos și curat. Adoptă un stil de viață echilibrat, care include o alimentație corectă, bazată pe legume și fructe. Și hidratarea joacă un rol esențial în menținerea unui ten tânăr și catifelat, așa că încearcă să bei cel puțin 2 l de apă pe zi.


Ține cont de aceste sugestii și vei reuși să păstrezi aspectul luminos al pielii, indiferent de vârstă!


0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta