Direct la continutul paginii »

Decebal Trade SA



În anul 1990, magazinul s-a transformat în societate comercială pe acțiuni devenind SC DECEBAL TRADE SA, cu personalitate juridică proprie și proprietară pe clădire șI teren, menținându-și obiectul de activitate.


Beneficiind de un avantaj important prin poziționarea în centrul civic al municipiului Dr. Tr. Severin, în imediata apropiere a unor instituții publice (Primărie, Prefectură, Consiliul Județean, Direcția de Finanțe Publice, băncile comerciale, etc), dar și dispunând la ultimul etaj de o terasă circulabilă de unde se vede întreaga panoramă a orașului, traficul este în creștere de la o zi la alta.


Magazinul Decebal, cu o suprafață utilă de 11000 mp, ridicat pe verticală cu 7 nivele, S+P+5, a fost dat în circuitul comercial al Municipiului Dr. Tr. Severin în luna august 1978, având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul al mărfurilor alimentare șI nealimentare.



Contacteaza compania

  • Verificare: Introduceti cele doua cuvinte in caseta de mai jos, lasand un spatiu intre ele. Daca nu sunt lizibile,
    apasati imaginea de mai jos.

    Aceasta masura de siguranta este temporara.



Informatiile de contact direct ale Decebal Trade SA se vor afisa peste

20 secunde

Nu doriti sa asteptat? Va rugam sa va autentificati pe site.

Recomandare e-oferta.ro


Verifica informatii financiare complete despre Decebal Trade SA in cel mai avansat catalog online de companii - Termene.ro. Afla cine sunt actionarii Decebal Trade SA, care este cifra de afaceri a companiei, profitabilitatea acesteia, numarul de angajati, riscul de insolventa si multe alte informatii utile.

e-oferta.ro recomanda farmacia online Dr.Max

34.537