Direct la continutul paginii »

Decorul pentru tort: 7 idei inspirate pe placul celor mici

Poza stire 'Decorul pentru tort: 7 idei inspirate pe placul celor mici'
31 August 2022 0 comentarii

 

Urmează să organizezi o petrecere pentru copii sau pur și simplu vrei să-l sărbătorești pe cel mic, în familie? În acest caz, alegerea tortului este foarte importantă! Această surpriză dulce are un rol esențial, oricare ar fi vârsta copilului tău.


Totuși, cum alegi decorul pentru tort, astfel încât toată lumea să se bucure de un desert frumos și delicios? Iată câteva idei inspirate, care vor fi pe placul copiilor.

Tort cu decor floral

Pentru micuții care sunt pasionați de flori, poți să optezi pentru un tort în nuanțe pastel, care le vor atrage atenția instant. Un astfel de tort poate fi decorat cu petale de flori realizate din pastă de zahăr, de care copiii se vor îndrăgosti pe loc.


Unele dintre cele mai populare torturi conțin decor de flori și fructe proaspete, ideale pentru o petrecere de copii. În funcție de preferințele celor mici, poți să alegi torturi roz, albastre sau în nuanțe clasice de crem sau bej.

Tort cu La Mulți Ani

Dacă ai nevoie de un tort clasic, pentru un copil mai mare, găsești o multitudine de idei. Cel mai bine ar fi să cumperi un topper pentru tort cu La mulți ani, pe care să-l plasezi cu grijă în această prăjitură gustoasă. Pentru micuți, există și toppere cu La mulți ani în forme animate, care să le atragă atenția pe loc.

Tort pentru pasionații de fotbal

Ai un micuț pasionat de fotbal? Acesta va fi fericit să primească un set pentru decor care conține mai multe piese: jucători, porți și minge de fotbal. Pentru un împătimit al sportului rege, acest decor va aduce zâmbete garantate.


Mai mult, decorul cu fotbal poate fi folosit și ca jucărie, așa că este o alegere ideală pentru copilul tău.

Tort pentru iubitorii de mașini

Cauți un tort care să arate perfect pentru micul tău iubitor de curse? Îndreaptă-ți atenția către tortul cu decor special, care conține o mașinuță și un suport pe care se așează.


Și în acest caz, mașinuța poate intra ulterior în colecția prichindelului tău, fiind o jucărie ideală pentru copii.

Tort pentru pasionații de desene animate

Fetițele și băiețeii iubesc animațiile cu Frozen sau Peppa Pig, desenele cu ștrumfi sau celebrele filme cu Mickey și Minnie Mouse. Surprinde-i plăcut pe cei mai importanți micuți din viața ta și oferă-le un tort gustos, cu toppere inspirate din desenele animate pe care le adoră.

Tort cu animăluțele din junglă

Cei mici iubesc animalele și se uită des la filme și desene? Ce ai spune să îi încânți cu un tort special, care va face senzația la petrecerea lor? Cele mai potrivite sunt torturile colorate cu animăluțe din junglă, care redau aproape identic expresivitatea și aspectul necuvântătoarelor.

Tort în funcție de pasiuni

În final, ca să fii sigur că nu ai dat greș cu alegerea tortului, ține cont de pasiunile copilului tău. Tortul personalizat poate să reprezinte exact hobby-ul sau viitoarea meserie pe care și-o dorește cel mic. Unul dorește să fie medic, altul profesor, sau există micuți pasionați de domeniul IT.


Ține cont de preferințele sărbătoritului și caută un tort special, care nu-l va dezamăgi.


Care este decorul pentru tort ideal pentru copiii tăi?


0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta