Ce trebuie să știi despre aftele bucale?
Aftele bucale reprezintă o afecțiune des răspândită care se manifestă prin apariția unor bubițe mici alb-gălbui cu margini roșiatice la nivelul cavitații bucale.
Acestea apar, de cele mai multe ori pe limbă, la nivelul gingiilor, pe cerul gurii, pe părțile interioare ale obrajilor și a buzelor. Aftele bucale nu sunt contagioase și sunt o afecțiune recurentă. Deși seamănă cu herpesul ca aspect, cele două afecțiuni au cauze diferite.
Descoperă în continuare câteva informații despre această problemă comună sau citește mai multe despre aftele bucale pe medlife.ro, dacă dorești informații detaliate.
De ce apar aftele bucale?
Cauzele apariției aftelor bucale nu sunt pe deplin cunoscute. De mult ori, cauza o reprezintă existența unei infecții, cum ar fi infecția cu herpes simplex sau prezența unor anemii sau a unor probleme gastrointestinale. De asemenea, o serie de factori de risc pot favoriza apariția și declanșarea aftelor la nivelul bucal. Printre factorii de risc cei mai frecvenți se numără:
- spălatul excesiv pe dinți;
- pasta de dinți și apa de gură care conțin lauril sulfat de sodiu;
- unele intervenții stomatologice;
- purtarea aparatului dentar sau a plăcii dentare;
- mușcatul de obraz în mod accidental;
- factori genetici etc.
Tipuri de afte bucale
Aftele bucale pot căpătă diferite forme și au o perioadă de vindecare care variază de la zile la luni, în funcție de tipul lor. Cele mai frecvente tipuri sunt:
Aftele bucale minore
Aftele bucale minore au un diametru sub un centimetru, o formă ovală și sunt înconjurate de o zonă roșiatică. Ele apar într-un format de câte 4-6 leziuni și se vindecă în cel mult 14 zile, fără să lase semne. Acestea sunt cel mai des întâlnite în rândul bebelușilor si al copiilor.
Aftele bucale majore
Acestea au dimensiuni mai mari, sunt mai profunde, au o formă rotundă sau neregulată și sunt dureroase. Aftele majore se vindecă după un timp mai îndelungat, între 30 și 40 de zile, lăsând, uneori, cicatrici. Aftele majore apar mai ales la tinerii aflați în perioada adolescenței.
Aftele bucale herpetiforme
Aftele bucale herpetiforme sunt mai puțin frecvente decât celelalte două tipuri. Ele nu sunt cauzate de virusul herpetic, dar pot semăna ca aspect. Aftele se caracterizează printr-un ulcer bucal cu un contur neregulat format dintr-un grup de ulcerații mai mici (pot fi în număr de până la 100). Acestea tind să se vindece între 7 și 15 zile, fără a lăsa urme la nivel local. Aftele bucale herpetiforme apar mai frecvent la persoanele de vârsta a treia.
Cum se manifestă aftele bucale la copii?
În cazul bebelușilor și al copiilor, aftele bucale se pot manifesta cu durere și chiar cu febră, pot fi agitați și pot refuza să mănânce. În cazul în care descoperi aceste leziuni bucale la copii, consultă medicul pentru o serie de investigații medicale necesare și pentru un tratament potrivit. Tratamentul depinde de simptome, gravitatea afecțiunii, vârsta copiilor și de starea lor generală.
Cum pot fi prevenite aftele bucale?
Iată câteva sfaturi utile pentru a preveni apariția aftelor bucale:
- Spală-te pe dinții în mod regulat și cu rigurozitate după fiecare masă, folosind o periuță mai moale!
- Mestecă mâncarea fără a vorbi, pentru a nu produce leziuni bucale de ordin mecanic!
- Evită alimentele/lichidele prea picante, prea fierbinți sau prea reci!
- Ocolește alimentele acide care irită gura: ananas, grepfrut, portocale, lămâie, precum și nuci, chipsuri!
- Renunță la fumat!
- Dacă porți proteză dentară, păstrează o igienă strictă a cavității bucale și scoate proteza pe timpul nopții!
Aftele bucale sunt o afecțiune destul de frecventă care poate apărea la copii, adolescenți și persoane mature, mai ales, la femei. De multe ori, afecțiunea poate să se vindece de la sine, însă este bine să fie investigată de un medic specialist. Cea mai bună metodă de prevenire o reprezintă înlăturarea factorilor de risc și aplicarea sfaturilor medicale.
Referințe suplimentare:
Johnson, Shannon. “What Causes Mouth Ulcers and How to Treat Them.” Healthline, 2019,
https://www.healthline.com/health/mouth-ulcers. Accesat în 31.10.2022.
Oral Health Foundation. “Mouth ulcers” Dental Health, 2021,
https://www.dentalhealth.org/mouth-ulcers. Accesat în 31.10.2022.
NHS. “Mouth ulcers”, NHS, 2021,
https://www.nhs.uk/conditions/mouth-ulcers/.Accesat în 31.10.2022.
WebMd. “Top Problems in Your Mouth.” Webmd, 2021,
https://www.webmd.com/oral-health/ss/slideshow-mouth-problems. Accesat în 31.10.2022.
“Mouth Ulcers.” Raising Children Network, raisingchildren.net.au/guides/a-z-health-reference/mouth-ulcers. Accesat în 31.10.2022
0 comentarii
Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.
-
5 materiale necesare pentru o aplicare corectă a ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Cum repari bariera cutanată a pielii? in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Ten cu imperfecțiuni: cauze și tratament in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Cum sa faci față bătrâneții: sfaturi utile ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Top 5 cele mai îndrăgite modele de ochelari de ... in categoria Categorii firme
0 comentarii
