Direct la continutul paginii »

Amenajarea tavanului în spații cu pereți înalți - 4 idei moderne

Poza stire 'Amenajarea tavanului în spații cu pereți înalți - 4 idei moderne'
25 August 2021 0 comentarii

 

Regimul de înălțime al camerelor locuințelor nu este același de fiecare dată, deoarece nu există o valoare standard. În general, construcțiile au adoptat o înălțime medie per etaj de circa 2,8 m, dimensiune care se respectă și în prezent atunci când sunt proiectate locuințele. 


Amenajarea locuințelor, însă, poate avea de suferit în urma acestei alegeri de dimensionare pentru că în cazul camerelor de mici dimensiuni, înălțimea față de tavan devine importantă. Discutăm, așadar, despre amenajarea tavanelor în spații cu pereți înalți și despre soluțiile pe care le ai la îndemână dacă vrei să creezi impresia unui spațiu mai mic.

Amenajarea tavanelor cu gips carton - o soluție eficientă 

Dacă nu vrei să intervii prin instalarea pardoselilor flotante, singura soluție pe care o poți folosi este aceea de a amenaja spațiul folosind plăcile de rigips. Amenajările cu plăci de gips-carton cum sunt cele de pe MatHaus.ro aduc beneficii importante camerei, inclusiv reducerea distanței până la tavan.

Izolarea fonică și termică a tavanului

Rigipsul este un material izolator în sine, deoarece plăcile din gips carton înseamnă o structură de tip sandviș, cu două plăci de carton care protejează un strat de gips. Plăcile de gips carton reușesc astfel să constituie o barieră eficientă în ceea ce privește izolarea termică și fonică, iar la nevoie, o astfel de structură permite inserarea în spațiul liber dintre plăci și tavan a unui material izolator special, precum vata bazaltică. Acest lucru va oferi un plus de izolare, drept pentru care camera va beneficia de un grad sporit de confort termic și acustic.

Posibilitatea mascării firelor

Structurile de tavan fals realizate cu gips carton îți oferă posibilitatea de a utiliza spațiul dintre tavan și placă prin mascarea firelor de electricitate sau a țevilor care duc către aparatele de aer condiționat. Acest lucru este deosebit de util atât la nivel estetic, cât și funcțional, deoarece nu va mai trebui să investești în alte tipuri de protecții ci te vei putea bucura de un aspect desebit al camerei, fără fire libere care să afecteze vizual.

Tavan cu planeitate perfectă

Cu siguranță știi că tavanele realizate din materiale uzuale, precum betonul, sunt greu de lucrat și de adus la o planeitate perfectă. Structurile din gips carton îți oferă posibilitatea de a te bucura de un tavan perfect drept, pe care îl vei putea colora după bunul plac, fără să te mai temi de denivelări sau imperfecțiuni evidențiate de culoare. 

Amenajarea tavanelor prin vopsire

Pentru a crea efectul apropierii și al restrângerii spațiului, destul de multe persoane optează pentru vopsirea acestora. Culorile închise au adesea tendința de a restrânge vizual o încăpere, așa că le poți folosi drept un fundal pentru o pictură murală: universul, o imagine din povești sau chiar diferite personaje pot fi subiecte bune de pictat pe tavan, mai ales dacă vrei ca acesta să pară cât mai jos.

Amenajarea tavanelor cu tapet

Tapetarea tavanelor este o soluție specială pentru că oferă, în același timp, ca și amenajările cu gips carton, posibilitatea izolării suprafețelor. Totuși, costurile unei astfel de amenajări sunt destul de mari.

Amenajarea tavanelor cu plută

O soluție eficientă atunci când vine vorba despre amenajarea pereților este aplicarea de panouri de plută, sub forma unui lambriu. Extrapolând, același lucru se poate face chiar și în cazul tavanelor, mai ales că acestea vor crea, cu ajutorul acestei amenajări, impresia că tavanul nu mai este atât de înalt. 

Amenajarea cu baldachin și draperii a camerei

Dacă vrei ca o cameră să nu mai pară atât de înaltă, textilele sunt o soluție foarte bună de amenajare. Tot ceea ce ai de făcut este să realizezi prinderile în tavan pentru baldachin sau pentru galeriile pe care vor fi așezate perdelele și draperiile, pentru ca dimensiunea camerei să se reducă simțitor, acestea atrăgând atenția asupra lor. 


0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta