Direct la continutul paginii »

Editura Excelsior Art SRL


În anul 1990, Corina Victoria Sein-Bădulescu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, fondează editura Excelsior Art, prima editură privată din Timişoara, obţinând, de la Ministerul Culturii, Avizul de funcţionare Nr. 65/1990. Calitatea de editor a Corinei Victoria Sein este dată de Atestatul obţinut de la Ministerul Culturii, dar şi de Certificatul eliberat de către International Book Development Limited / 1994.

Editorul s-a orientat, începând de la întocmirea primului Proiect editorial, cu prioritate absolută, după principiul axiologic, preferându-l celui strict economic. De aceea, a promovat cu insistenţă textul de valoare, capabil să trezească interesul cultural superior al cititorului.

Trei sunt obiectivele cărora membrii redacţiei editurii li se subordonează:
a) valorificarea potenţialului creator autohton (incluzând şi creatorii minorităţilor naţionale, dar şi producţiile atât de neglijate, în general, ale debutanţilor);
b) valorificarea, prin traducere, a unor opere ale literaturii universale;



Contacteaza compania

Informatiile de contact direct ale Editura Excelsior Art SRL se vor afisa peste

20 secunde

Nu doriti sa asteptat? Va rugam sa va autentificati pe site.

Online acum 16 zile

935



Produse