Despoti si dictatori de la Nero la Saddam Husein
Oamenii au fost dintotdeauna interesati sa afle cat mai multe despre cei ce au condus cu mana forte destinele popooarelor. Iar fascinatia a fost cu atat mai mare, cu cat indivizii respectivi s-au facut remarcati si prin acte de cruzime, motivata sau nu, fata de grupuri intregi. In aceste cazuri, facinatia resimtita pare ca ar avea ceva in comun cu impresia pe care o lasa ochii unui sarpe, de la care nu-ti mai poti desprinde privirea. Sa afli ce a fost in mintea lui Hitler, cand a trecut la genocidul evreilor, sau in cea lui Stalin, care si-a decimat poporul, ori chiar in mintea lui Vlad Tepes, a carui sete de dreptate putea sa fie la fel de bine o sete de cruzime, iata o provocare extraordinara, pentru cei carora nu le e frica de adevarurile dureroase. Istoricul Tom Ambrose face parte dintre autorii care nu se feresc de realitatile crude, privindu-le in fata. El insa nu doreste sa prezinte cititorului date senzationale si atat, sau liste de cruzimi (desi, pentru cei interesati de statistica mortii, cartea este intesata de date exacte). Miza cartii este intelegerea. Care e adevarata natura a despotismului, iata intrebarea pe care si-o pune autorul, incercand sa priceapa motivatiile din spatele gesturilor marilor tirani ai istoriei. Ca intr-o panoplie sangeroasa, sunt pusi astfel sub lupa Caligula si Mugabe, Ceausescu si Papa Doc Duvalier, Ludovic al XIV-lea si Pol Pot, pentru a se putea observa asemanarile si deosebirile, in fine, mecanismele care stau la baza aparitiei lor. Si, mai ales, pentru ca sa intelegem de unde anume le-a venit puterea, cum de au fost acceptati, supo
Contacteaza firma
Lista produse oferite de Editura Litera International SRL
-
Criza economica si profetii ei - Autor al bestsellerului New York Times, The Trillion Dollar Meltdown, si a nenumarate alte lucrari si articole pe teme preponderent economice, Charles R. Morris ne propune de aceasta data o incursiune concisa si deosebit de interesanta in biografiile si carierele a trei dintre oamenii care au anticipat criza economica ... -
Coruptia marilor puteri - Ce institutii si guverne profita de pe urma comertului cu droguri? Exista probe ca diferite servicii secrete finanteaza si sprijina grupari teroriste? Ce companii multinationale manipuleaza miscarea antiglobalizare? De ce FMI sponsorizeaza miscarile revolutionare? Cine sunt cei care controleaza multinationalele din ... -
Confesiunile unui cap al Mafiei - Anthony 'Țeava” Casso, seful celebrului clan mafiot Lucchese, din New York, o adevarata vedeta in lumea Mafiei, se face responsabil de mai bine de cincizeci de crime. Detinut in prezent in penitenciarul federal din Colorado, unde ispaseste o pedeapsa de treisprezece sentinte consecutive la inchisoarea pe viata, ... -
Complot impotriva Vaticanului. Planul lui Hitler de a-l rapi pe Papa Pius al XII-lea - Un ordin socant de la Hitler si neasteptata intorsatura luata de evenimente care reverbereaza si astazi!Este septembrie 1943, cel de-al Doilea Razboi Mondial devasteaza Europa, iar Adolf Hitler este furios ca aliatul si prietenul lui Benito Mussolini a fost rasturnat de la putere in Italia. Trimite trupele germane in ... -
CIA. O istorie secreta - Inca de la infiintare, serviciile secrete americane au fost invaluite intr-o aura de mister. In spatele imaginii de superputere se ascund insa nenumarate esecuri. Cum se face atunci ca, in ultimii 60 de ani, CIA a reusit sa-si pastreze reputatia extraordinara, in ciuda unor gafe de proportii? Intr-o lucrare bazata pe ...
Resurse web Despoti si dictatori de la Nero la ...
-
- Edrich - Vanzarea de utilaje si echipamente pentru constructii: excavatoare, buldoexcavatoare, buldozere, autobetoniere, gredere, incarcatoare frontale: BENFRA, JCB, ...
- canapeleonline - magazin virtual de canapele si fotolii
- Rent a car Cluj, car rental, inchirieri masini Cluj - Menuett SRL - Rent a car services in Cluj - Menuett offers you car rental and hire in Cluj-Napoca. You can rent the car directly from the Cluj-Napoca Airport. The cars for ...
- Sfera - Sfera comercializeaza sudura ESAB, taiere oxigaz GCE, generatoare GenSet, abrazive KLINGSPOR, compresoare KAESER, instalatii de ridicat, scule. Proiecteaza ...
- BlonduMp3 - Cea mai mare varietate de muzica de la Radio STAR incoace :))
- Cresterea ciupercilor comestibili - consultanta in domeniul agricol - Consultanta gratuita si contra cost referitoare la infiintarea fermelor de ciuperci in Romania, prin fonduri nerambursabile SAPARD

