De ce mentenanța ascensorului trebuie făcută cu o firmă specializată?

Pentru clădirile în care există unul sau mai multe ascensoare, contractul de service reprezintă una dintre principalele sarcini ce îi revin administratorului. Indiferent că este vorba despre lifturile din locuințe rezidențiale, construcții comerciale, industriale ori de birouri, serviciile de mentenanță sunt esențiale pentru buna funcționare a echipamentelor. Defecțiunile, problemele sau erorile pot apărea în orice moment, însă, diferența este întotdeauna făcută de serviciile contractate și profesionalismul companiei angajate să remedieze. Fără îndoială, există câteva motive bine întemeiate pentru a lucra cu o firmă specializată. Iată care sunt principalele avantaje: Este foarte important ca oamenii care efectuează mentenanța liftului să-ți ofere toată atenția lor. O echipă de experți, care să înțeleagă nevoile, preferințele sau problemele clienților, pe baza experienței și cunoștințelor de care dispun, prezintă diverse alternative pentru a obține cea mai bună soluție. Practic, poți beneficia de consiliere personalizată pentru ascensoare în clădiri noi, vechi sau reabilitate, asigurându-te că primești variantele optime și servicii adaptate nevoilor tale specifice. Companiile specializate au standarde proprii de proceduri referitoare la verificările amănunțite, desfășurate la anumite intervale, pentru a identifica din timp eventualele defecțiuni apărute la nivelul ascensorului, în timpul funcționării mecanismului. Serviciile lunare de mentenanță preventivă sunt esențiale pentru monitorizarea completă a sistemelor de siguranță și verificarea atentă a consumabilelor. Fără îndoială, toate operațiunile și reviziile efectuate la ascensor trebuie să fie realizate de specialiști. Oamenii cu experiență în domeniu cunosc foarte bine specificațiile tehnice ale fiecărui tip de lift și se pot asigura că nu există defecțiuni ascunse care să producă neplăceri. Potrivit prevederilor prescripției tehnice PT R 2 – 2010, lucrările la un ascensor pot fi efectuate numai de către persoane juridice autorizate ISCIR și care sunt înscrise în registrul ISCIR. Întrucât are capacitatea de a oferi cele mai bune servicii, o firmă specializată în revizia, mentenanța și reparația lifturilor este disponibilă și pentru intervenții în regim de urgență. Există companii care dispun de un dispecerat național ce poate fi apelat non-stop, precum și monitorizare în timp real a mecanismului, pentru un răspuns mult mai rapid la nevoile clienților. Companiile moderne, cu o vastă experiență în domeniu, oferă servicii rapide de monitorizare și întreținere la distanță, prin conectarea ascensorului la o platformă inteligentă. Tele-mentenanța înseamnă reducerea timpului de așteptare pentru o anumită intervenție, diagnosticarea mult mai exactă a numărului de conectări, creșterea securității, siguranței și calității operaționale. Tehnologizarea comunicării este extrem de importantă pentru eficientizarea întregului proces de mentenanță, iar o firmă specializată poate să monitorizeze ascensorul 24/24, să ofere asistență în timp real și intervenție de la distanță. Pe lângă faptul că își îndeplinește cu succes sarcinile și respectă, cu strictețe, graficul de lucrări programate, o companie specializată asigură și asistență permanentă. Este bine cunoscut faptul că liftul poate întâmpina oricând probleme, indiferent de ora din zi sau din noapte. Anumite persoane pot rămâne blocate în ascensor, iar acest lucru necesită o intervenție rapidă. Ei bine, profesioniștii pot fi oricând contactați de cei care au probleme în utilizarea liftului și, dacă sunt urgențe, pot fi imediat alocate resurse pentru intervenție la fața locului. În mod normal, serviciile de mentenanță includ mai multe operațiuni cu privire la verificarea funcționării optime a tuturor componentelor liftului. Este necesar ca acestea să fie efectuate întotdeauna de o firmă specializată, cu experiență, pentru a asigura securitatea, confortul și siguranța pasagerilor. Pe lângă lucrările programate, specialiștii pot monitoriza de la distanță ascensorul și chiar pot estima dacă vor apărea anumite probleme sau defecțiuni.Acordă servicii de consiliere personalizată
Oferă mentenanță periodică preventivă
Are o experiență îndelungată în domeniu
Acționează în regim de urgență
Poate reduce timpul de intervenție prin tele-mentenanță
Asigură asistență permanentă
0 comentarii
Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.
-
Cum alegi sistemul POS potrivit pentru afacerea ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Cum alegi cel mai bun spațiu pentru depozitarea ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
De ce mentenanța ascensorului trebuie făcută ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Cum să îți satisfaci clienții dacă ai un ... in categoria Categorii firme
0 comentarii -
Ce trebuie, neapărat, sa asigure un serviciu de ... in categoria Categorii firme
0 comentarii