Direct la continutul paginii »

Cum se curăță eficient filtrul de cafea sau cafetiera

Poza stire 'Cum se curăță eficient filtrul de cafea sau cafetiera'
29 Iunie 2019 0 comentarii

 

Mulți dintre noi iubesc să consume cafea și tot atât de mulți au în dotare un filtru de cafea sau o cafetieră.  Pentru o bună funcționare, aceste electrocasnice trebuie să fie curățate corect, în mod frecvent. În caz contrar, riști să bei o cafea cu gust neplăcut, de mucegai. În plus, din cauza acumulării de metale sau fungi în filtru, riști să te îmbolnăvești. O simplă clătire a acestuia nu este de ajuns, motiv pentru care acesta trebuie să fie curățat temeinic, cel puțin o dată pe lună.

 

Deși pare greu de crezut, conform mai multor studii efectuate recent filtrul de cafea depozitează mai mulți viruși decât poți găsi în baie. Așadar, este mai mult decât necesar ca acesta să fie curățat, pentru a nu-ți pune sănătatea în pericol.

 

O curățare temeinică este necesară și pentru buna funcționare a aparatului. Pentru a te bucura de o cafea aromată, în fiecare dimineață, filtrul tău de cafea trebuie să fie curat și este recomandat să folosești monodoze de calitate. Pe kafune.ro găsești cafea monodoze pe gustul tuturor, așa că poți alegi cu ușurință ceea ce îți place.

 

Iată cum  poți curăța eficient filtrul de cafea sau cafetiera, pentru a obține o cafea delicioasă!

Curățarea componentelor detașabile după fiecare utilizare

Este foarte important ca, după fiecare utilizare a filtrului de cafea, să cureți toate componentele sale detașabile. În felul acesta, înlături orice urmă de cafea sau de zaț. Nu este complicat să faci acest lucru: pur și simplu, totul se spală cu detergent de vase și apă caldă. De cele mai multe ori, aceste componente pot fi spălate și în mașina de spălat vase.

 

Nu uita, însă, ca după fiecare spălare să lași deschis capacul filtrului, pentru ca acesta să se poată usca. În felul acesta, se evită și formarea germenilor.

Eliminarea depunerilor de calcar o dată pe lună

Din cauza apei calcaroase, componentele filtrului de cafea sunt afectate de calcar. În timp, acesta poate afecta buna funcționare a cafetierei. De asemenea, acesta este dăunător și în ceea ce privește gustul cafelei.

 

Tocmai de aceea este recomandată curățarea depunerilor calcaroase, cel puțin o dată pe lună. Cum faci acest lucru? Foarte simplu: trebuie doar să umpli rezervorul cafetierei cu un amestec egal de oțet și apă. Apoi, în coșul aparatului pui un filtru din hârtie și lași aparatul să funcționeze normal. 

 

Poți, de asemenea, să folosești zeamă de lămâie cu apă sau bicarbonat de sodiu cu apă, în loc de oțet. După ce amestecul a fiert, oprești aparatul și lași soluția să acționeze aproximativ 30 de minute.

 

Nu mai rămâne decât să clătești aparatul și să îi schimbi hârtia filtrului. Nu este complicat deloc. Repetă această operațiune de două-trei ori, până când depunerile de calcar sunt eliminate în totalitate.

 

Curățarea carafei de apă

După fiecare utilizare a filtrului de cafea, curățarea carafei de apă este necesară. Pentru a face acest lucru, ai nevoie de orez, apă caldă, un burete și detergent de vase. În interiorul carafei se adaugă orez, apoi aceasta se spală cu buretele de vase și cu detergentul. De ce orez? Pentru că acesta este un element care asigura o curățare naturală și care ajută la îndepărtarea urmelor de murdărie.

 

Curățarea componentelor filtrului de cafea, după fiecare utilizare, reprezintă un pas pe care trebuie să îl urmezi obligatoriu. În acest fel, reduci considerabil șansele ca bacteriile să se înmulțească și să îți afecteze starea de sănătate. De asemenea, este recomandat ca filtrul de cafea să fie curățat cu o soluție obținută din oțet și apă, cel puțin odată pe lună, pentru îndepărtarea calcarului.

 

Dacă vei face acest lucru, te asiguri că în interiorul aparatului nu există germeni. În plus, și cafeaua obținută la filtru va avea un gust delicios.


 

0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta