Direct la continutul paginii »

Cele mai cunoscute tipuri de curele de transmisie

Poza stire 'Cele mai cunoscute tipuri de curele de transmisie'
04 August 2020 0 comentarii

Curelele de transmisie sunt accesorii indispensabile funcționării motoarelor dar și a altor utilaje. Sunt întrebuințate cu precădere în industria auto, având rolul de a transmite mișcarea de rotație și forța necesară între angrenajele mecanice ale motorului, punând astfel mașina în mișcare. Și rolul curelelor de transmisie pentru utilaje este tot de a pune în mișcare și a sincroniza componentele care fac să funcționeze utilajul respectiv.

Curelele de transmisie sunt confecționate din benzi flexibile, cu un grad ridicat de rezistență, însă diferă ca tip și dimensiune, în funcție de tipul motoarelor pe care le deservesc. Astfel, există patru tipuri principale de curele de transmisie:

 

Curelele de transmisie late

Sunt foarte eficiente în transmiterea forței mecanice de la o roată la alta, însă dezavantajul principal este acela că eficiența este maximă doar pentru încărcăturile reduse. Confecționate, în special, din cauciuc și din diferite materiale poliamide,  aceste curele au capetele îmbinate fie prin lipire, fie prim vulcanizare, coasere sau prindere cu elemente metalice. De asemenea, putem găsi și curele late dintr-o singură bucată, care prezintă un risc mai scăzut de rupere prematură. Au o funcționare silențioasă și permit o distanță mare între piesele din angrenaj, dar au și unele dezavantaje: riscul de deplasare a roților, și tendința de alunecare de pe suprafața acestora, atunci când se aplică sarcini mai mari.  

Curelele trapezoidale

Sunt cele mai utilizate din întreaga gamă, întrucât oferă combinația optimă în ceea ce privește viteza, puterea de tracțiune, sarcina de rulment și durata de viață. Denumirea vine de la secțiunea în formă de trapez, care intră într-o canelură specială a roților, în acest mod fiind împiedicată alunecarea și îmbunătățită capacitatea de transmitere. Sunt mai înguste decât curelele late și, astfel, ocupă mai puțin spațiu, putând face față unor sarcini cu putere mai ridicată. În acest sens, poate fi creat un sistem cu mai multe curele asamblate una lângă alta, care poartă denumirea de „antrenare cu mai multe curele”. Ca materiale, pot fi confecționate din cauciuc sau polimer, fără întărire sau cu fibre încorporate, care au rolul de a crește rezistența.

Curelele dințate

Sunt curelele ideale pentru transmisiile sincron, cum ar fi transmisiile secundare de la motoarele motocicletelor sau transmisiile pentru angrenarea arborilor cu came. Sunt utilizate, în special, pe motoarele utilajelor agricole și ale altor agregate industriale. Principalul avantaj al curelelor de transmisie dințate este capacitatea lor de a împiedica defazările. De asemenea, datorită structurii dințate, sunt evitate alunecările, acest tip de curele fiind rezistente timp îndelungat la viteze mici, dacă se asigură o tensiune inițială mică.

Curelele cu caneluri

Sunt întâlnite, cu precădere, la motoarele auto, unde deservesc sistemul de distribuție. De asemenea, sunt ideale și pentru motoare de mai mici dimensiuni, precum cele ale mașinilor de spălat sau ale mașinilor de tuns iarbă. Prezintă caneluri pe toată lungimea, care asigură o suprafață de contact mai mare între roată și curea. Tensiunea este distribuită omogen pe suprafața de contact a roții, aspect ce asigură un raport de transmisie mai mare și o tensiune stabilă. Nu în ultimul rând, curelele cu caneluri asigură un mod de funcționare silențios.

 

Față de alte sisteme de transmisie, cum ar fi angrenajele sau lanțurile, curelele de transmisie prezintă mai multe avantaje, fiind mai flexibile și neavând nevoie de lubrifiere pe toată perioada de utilizare. În plus, sunt ușor de instalat și de întreținut, dar nu se pot repara, așa că trebuind înlocuite atunci când apare uzura avansată și se pot rupe.

Curelele de transmisie reprezintă cea mai economică opțiune, costurile de instalare și întreținere fiind nesemnificative, în comparație cu beneficiile aduse.


0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta