Direct la continutul paginii »

Ce trebuie să știi înainte să deschizi un cabinet stomatologic

Daca vrei sa iti deschizi propriul cabinet stomatologic, afla ca succesul unui astfel de business are astazi la baza nevoi ale pacientilor total diferite, fata de acum 30 de ani. Oamenii sunt din ce in ce mai atrasi de ideea unor solutii estetice uimitoare, nu doar de garantia unor lucrari de durata. De aceea, iti poti face rapid o baza solida de clienti fideli, daca stii sa te pozitionezi corect pe o piata atat de dinamica precum cea a cabinetelor stomatologice. 

 

Deschiderea unui cabinet stomatologic inseamna, inainte de toate, un efort sustinut pentru obtinerea actelor de infiintare a acestei afaceri - avize peste avize, recomandari pentru asistentii din cabinet, aprobare pentru incinerarea deseurilor infectioase, asigurare pentru malpraxis, dovada a faptului ca esti membru CMDR etc.

 

Nu vrem sa discutam insa despre birocratia din spatele infiintarii unui cabinet stomatologic, ci despre oportunitatile de care te poti bucura, ca proprietar al unei astfel de afaceri, atunci cand pleci din start cu un plan de afaceri foarte bine pus la punct. 

 

Orice business incepe cu un plan

Trebuie sa ai mereu o imagine de ansamblu asupra costurilor pe care trebuie sa le suporti, in etapa de inceput a acestei afaceri. Daca nu te-ai mai intersectat pana acum cu notiunea de „business plan”, afla ca acest demers este unul de bun augur pentru orice proiect de inceput. 

 

Acest instrument iti permite o vizibilitate mult mai buna asupra obiectivelor pe care ti le-ai propus, raportate la evolutia afacerii tale. Realizarea unui plan de afaceri necesita timp, insa acest sistem te poate scapa de faliment, in primele 12 luni de la inaugurarea cabinetului stomatologic. 

 

O locatie accesibila = clienti mai multi 

Spatiul in care alegi sa inaugurezi cabinetul trebuie sa se afle intr-o zona accesibila, pentru ca atunci cand se confrunta cu o urgenta medicala (mai ales in cazul cumplitelor dureri de masea), pacientii doresc sa ajunga in cel mai scurt timp posibil la dentist. 

 

Este inutila oferirea unor servicii medicale de top, daca locatia cabinetului impiedica accesul rapid al pacientilor la ajutorul de specialitate. Mai mult decat atat, o locatie buna mai inseamna: 

 

  • Spatiu suficient in zona de asteptare, pentru confortul pacientilor;
  • Spatiu suficient in cabinetul propriu-zis, pentru depozitarea aparaturii medicale si a mobilierului specific unui astfel de cabinet.

Specializeaza-te pe un anumit tip de medicina dentara

Este cel mai simplu mod prin care iti poti creste baza de clienti. Cum spuneam si putin mai sus, pacientii isi doresc astazi servicii stomatologice de calitate, ce pot imbina rezistenta unei lucrari cu rezultate estetice uimitoare.

 

Chiar daca, pentru inceput, ai fi tentat sa practici lucrari dentare de baza, doar pentru a putea plati la timp salariile si costurile lunare cu intretinerea unui astfel de cabinet, specializarea pe o anumita ramura reprezinta o bila alba pentru prestigiul afacerii tale. 

 

Tehnologia si modurile de lucru din domeniul ortodontiei (implanturi dentare, fatete dentare, aparate dentare etc ), au inregistrat progrese uimitoare. De aceea, in cazul in care iti pozitionezi din start afacerea pe aceasta nisa, vei avea acces la un segment de pacienti care isi permit lucrari mult mai ample, insa mult mai costisitoare.  

 

Promoveaza-ti afacerea intr-un mod inteligent 

Pentru un business tanar, indiferent de domeniul de activitate ales, prezenta in mediul online este cat se poate de vitala. Profita de faptul ca ai la indemana o sumedenie de tool-uri si canale prin care poti ajunge rapid la potentialii tai clienti: 

 

  • Fa-ti un site cu o interfata user-friendly, in care sa descrii pe larg serviciile pe care le poti oferi pacientilor tai; 
  • Fii activ pe Facebook si investeste bani in campanii ce pot targeta cu usurinta un anumit segment de clienti, in functie de zona, varsta, preocupari etc.
  • Acceseaza tool-urile de optimizare a site-ului tau in Google, in functie de cautarile pe care pacientii le fac pe net, atunci cand cauta un anumit serviciu stomatologic. 

Cere sfatul altor dentisti cu experienta

Nu te izola de comunitatea celor care practica aceeasi meserie, ci incearca pe cat de mult posibil sa legi relatii de colegialitate puternice, cu alti medici stomatologi din zona ta. 

 

Pe de o parte, poti obtine astfel acces la un flux constant de know-how, stomatologia si ortodontia fiind arii de lucru aflate intr-o permanenta evolutie. Totodata, colegii cu experienta in managementul unui cabinet iti pot oferi o multime de sfaturi administrative importante. 

 

De exemplu, un dentist cu experienta: 

 

  • Iti poate oferi toate informatiile privind dosarul complet cu documente, necesare infiintarii unui cabinet stomatologic;
  • Te poate ajuta sa gasesti rapid angajatii de care ai nevoie pentru activitatea ta; 
  • Te poate pune in contact cu cei mai buni furnizori de tehnica medicala, specifica activitatii pe care vrei sa o desfasori - negatoscoape, anse periodontice, anse pentru detartraj supragingival etc.

Aplicarea sfaturilor de mai sus te ajuta sa incepi cu dreptul noua ta afacere. Pozitionarea pe o ramura specifica de lucru, promovarea masiva a serviciilor pe care le oferi pacientilor si relatiile pe care le dezvolti in bransa contribuie decisiv la obtinerea unei mase consistente de pacienti, inca din primele 12 luni de la inaugurarea cabinetului stomatologic. 

0 comentarii

    Momentan nu exista nici un comentariu adaugat.
    Daca doriti sa adaugati unul, completati formularul de mai jos.

Spune parerea ta